ANALIZĂ: Grupuri formate de către extrema dreaptă, în trecut, în Parlamentul European

Primul grup catalogat în mod clar ca fiind de extremă dreapta a fost, în 1984, Grupul dreptei europene (GDE), prezidat de către tatăl lui Marine Le Pen, Jean-Marie Le Pen.

În afară de FN, din acest grup mai făceau parte trei partide, şi anume Mişcarea Socială Italiană (MSI, neofascistă), Uniunea Politică Naţională Greacă (Epen), nostalgică după Junta Coloneilor, şi partidul unionist din Irlanda de Nord. GDE a avut în total 17 aleşi, minimum cerut la acea vreme.

În 1989, deputatul Epen nu a fost reales, iar Gianfranco Fini, liderul MSI, a început o reaşezare a partidului său către centru-dreapta şi nu a mai dorit să se alieze cu FN. În lipsa cvorumului necesar, GDE a fost dizolvat.

Partidul francez de extremă dreapta a căutat să formeze şi alte alianţe, iar în 1989 a creat Grupul tehnic al dreptei europene (GTDE).

Acesta a adunat 17 aleşi, provenind din FN, Vlaams Blok (precursorul partidului belgian Vlaams Belang) şi partidul german Die Republikaner. GTDE a fost prezidat de către Jean-Marie Le Pen.

Însă grupul s-a destrămat. Trei dintre deputaţii germani l-au părăsit rapid, din cauza certurilor interne din cadrul partidului lor. Ulterior, alţi doi membri din cadrul Republikaner au dezertat, din cauza dezacordurilor cu colegul lor flamand.

În 1994, grupul nu a putut să supravieţuiască, în pofida ascensiunii Vlaams Blok şi FN, din cauză că Die Republikaner germani nu au mai fost aleşi. S-a încercat să se formeze o alianţă, dar fără suces, inclusiv în 1995, cu Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ). În prezent unul dinre principalii aliaţi ai FN, acest partid a refuzat, la vremea respectivă, să se alieze cu FN.

Aleşii francezi ai FN, flamanzi ai VB, italieni ai MSI şi austrieci ai FPÖ au trecut, astfel, în rândul celor neafiliaţi.

Extrema dreaptă nu a reuşit să creeze un grup, cu excepţia unei perioade foarte scurte, din ianuarie şi până în noiembrie 2007. Din grupul intitulat „Identitate, tradiţie, suveranitate”, prezidat de către francezul Bruno Gollnisch, făceau parte 23 de eurodeputaţi, provenind din FN, VB, FPÖ, două partide italiene – Alternativa Socială şi Flamura Tricoloră -, Partidul România Mare (PRM), partidul bulgar Ataka şi un deputat britanic provenind din Ukip, condus de către Nigel Farage.

Însă grupul s-a destrămat în urma unor declaraţii cu caracter xenofob la adresa românilor ale unei alese italiene, Alessandra Mussolini. Indignaţi, cei şase aleşi PRM au părăsit grupul, care a căzut sub prag, revizuit la 20 de aleşi.

De atunci, toate încercările de unire a extremei drepte au eşuat.