ANALIZĂ: Marine Le Pen vrea să se impună la Bruxelles, după succesul obţinut în Franţa

Conducătoarea partidului de extremă dreapta, care revendică "primul partid din Franţa", are ambiţia să creeze un grup politic în Parlamentul European (PE), sinonim cu influenţa şi câştigurile financiare aferente.

Un asemenea grup ar permite FN şi aliaţilor săi să se exprime asupra oricărui subiect abordat în şedinţe plenare şi să acceadă la preşedinţia unora dintre cele aproximativ 20 de comisii şi două subcomisii ale PE. Preşedintele său va fi asociat elaborării ordinii de zi a şedinţelor plenare, cu dreptul a interpela, în şedinţe plenare, preşedinţii Comisiei Europene (CE) şi Consiliului.

Un grup asigură totodată existenţa unui secretariat, cu birouri şi asistenţi, al cărui buget este acoperit de către PE. În 2013, cele şapte grupuri din actualul Legislativ şi-au împărţit un buget în valoae de 57 de milioane de euro.

Această adevărată mană se va adăuga banilor plătiţi de către PE partidelor paneuropene. În prezent, Alianţa Europeană pentru Libertate (EAF), o mişcare cu sediul în Malta şi din care fac parte FN, Vlaams Belang (VB) din Belgia, Partidul pentru Libertate (PVV) din Olanda şi Partidul Libertăţii din Austria (FPÖ), primeşte aproape 40.000 de euro pe an, ca subvenţii.

După constituirea unui grup, bugetul poate atinge, în funcţie de numărul membrilor, sume cuprinse între unul şi trei milioane de euro pe an.

"Alianţa partidelor de extremă dreapta este mai mult un mariaj din interes decât un mariaj din dragoste", a rezumat un reprezentant al PE sub protecţia anonimatului.

Incapabili să se înţeleagă

Deşi se înţeleg asupra câtorva "valori" comune, susţinătorii extremei drepte europene se confruntă, în schimb, cu numeroase divergenţe ideologice.

Formarea unui grup impune existenţa a cel puţin 25 de deputaţi provenind din cel puţin şapte state membre. FN este sigur că va găsi numărul de aleşi necesari (are singur 24 de mandate), însă riscă să-i lipsească reprezentanţi din două ţări.

În prezent, Marine Le Pen poate să conteze pe aliaţii săi din cadrul PVV (patru mandate), FPÖ (patru) şi VB (unul). Ea a primit susţineea partidului separatist şi xenofob italian Liga Nordului (cinci mandate).

În Parlamentul actual, eurofobii s-au reunit în cadrul grupului "Europa Libertăţi Democraţie" (EFD) al britanicului Nigel Farage, liderul Ukip, care a obţinut cel mai bun scor în Marea Britanie şi 24 de mandate.

Farage intenţionează să rămână liderul eurofobilor şi a refuzat orice alianţă cu Le Pen, acuzând FN că are "antisemitismul în ADN". Însă, în numele respingerii împărtăşite a UE, el nu exclude să constituie "fronturi comune" cu FN şi aliaţii săi.

Farage pare că poate să conteze pe susţinerea unor partide eurofobe scandinave ca Adevăraţii Finalandezi (două mandate), democraţii Suedezi (două) sau Partidul Popular Danez (patru). El ar putea să atragă, de asemenea, partidul anti-euro german AfD (şapte mandate), pe Grecii Independenţi (unul), dar şi pe cei 14 aleşi italieni ai formaţiunii lui Beppe Grillo.

În schimb, jocul rămâne deschis între Le Pen şi Farage în privinţa ralierii Partidului Ordinii şi Justiţiei din Lituania (două mandate). De asemenea, partidul eurofob KNP (patru mandate) ar putea alege o tabără sau alta.

Nici Le Pen şi nici Farage nu intenţionează să se alieze cu cei trei aleşi greci ai Zori Aurii, cei trei aleşi unguri ai Jobbik sau cu alesul german din cadrul NPD, care reprezintă extrema dreaptă radicală.

"Nu va exista, fără îndoială, loc pentru două grupuri eurofobe", apreciază un reprezentant al Parlamentului, cu atât mai mult cu cât există deja un grup al euroscepticilor, ECR, condus de către conservatorii britanici şi Partidul Lege şi Justiţie din Polonia, care luptă, la rândul său, pentru supravieţuire.

Până la urmă, avansul partidelor eurofobe, incapabile să se înţeleagă între ele, ar putea să fie doar un foc de paie, iar influenţa lor să rămână minimă în Parlament, unde cele patru grupuri proeuropene (centru-dreapta, socialişti, liberali şi Verzi) deţin 70% din mandate.