ANALIZĂ: Rusia îşi dezvăluie strategia - o fortăreaţă pentru al-Assad şi no-fly zone pentru occidentali

"Obiectivul este securizarea unei zone alawite (minoritatea religioasă căreia îi aparţine al-Assad) pe teritoriul «Siriei unite» - partea de vest intens populată în care sunt concentrate industria şi agricultura - şi să lase estul deşertic grupării Statul Islamic (SI)", rezumă Igor Siutiaghin, un expert militar de la Royal United Services Institute (RUSI) din Londra.

Bombardierele ruseşti îi atacă, astfel, atât pe islamiştii (Ahrar al-Cham, Frontul al-Nusra şi alţii) care se află în contact direct cu zona pe care o controlează Damascul, în nordul ţării, cât şi enclavele rebele situate în centrul acestui teritoriu, între Homs şi Hama.

"Ei încearcă să salveze situaţia, susţinând forţele lui al-Assad şi ale aliaţilor acestuia pe front şi sperând, poate, să recucerească teren", analizează Michel Goya, un istoric militar şi cercetător la Sciences-Po din Paris.

Occidentul reproşează Moscovei foarte puţin că atacă organizaţia Statul Islamic în estul ţării. "Ruşii lovesc totodată în SI pentru a justifica o poziţie, dar, în realitate, aceasta nu este prioritatea lor", consideră Goya.

Spre deosebire de coaliţia condusă de către americani, care efectuează atacuri de la mare altitudine - cu avioane de vânătoare-bombardiere ultrasonice -, ruşii folosesc avioane de atac la sol de tip Su-25 şi elicoptere, cât mai aproape de adversarul lor.

Cu cele 12 avioane de tip Su-25 şi 16 elicoptere de luptă, staţionate la doar câteva minute de linia de front de la Latakia (vest), Moscova dispune de o forţă de atac puternică şi flexibilă. Riscul pentru piloţi este, totodată, mai mare.

"Ei sunt eficienţi pe linia frontului, este de netăgăduit", multiplicându-şi rotaţiile şi vizând ţinte simple, mobile, acolo unde un Rafale francez sau o aeronavă americană are nevoie de mijloace mult mai grele şi mai scumpe, relevă Michel Goya.

Acest lucru explică efectul de masă al atacurilor ruseşti, care se înlănţuiesc fără încetare începând din 30 septembrie. "Din punct de vedere cantitativ, bilanţul este mult mai important", notează expertul.

Ruşii şi sirienii sunt, de asemenea, "mult mai puţin scrupuloşi în privinţa pagubelor colaterale". În ceea ce-i priveşte pe occidentali, o mare parte a informaţiilor secrete vizează să măsoare acest risc, iar ei renunţă la o misiune dacă acest risc este prea mare, subliniază el.

De asemenea, armata rusă are acces la informaţii secrete siriene, în timp ce coaliţia se bazează exclusiv pe propriile mijloace - imagini satelitare şi urmărire electromagnetică.

Toate aceste atuuri compensează anumite puncte slabe ale aviaţiei ruse, care aliniază în Siria un amestec de aeronave învechite (12 avioane de tip Su-25 şi 12 de tip Su-24), concepute în anii '60-'70, şi aeronave multirol de ultima generaţie (patru avioane de tip SU-30).

- Occidentalii şi Israelul - goniţi din spaţiul aerian

Bombardierele de tip Su-24, cu rază lungă de acţiune, pot să se ducă să bombardeze susţinut până la Rakka, în inima organizaţiei SI. Însă ele nu vor fi mai eficiente decât avioanele coaliţiei conduse de Washington, care au efectuat deja 2.500 de atacuri aeriene în Siria, de un an, subliniază experţii.

Luând cu asalt spaţiul aerian sirian şi mobilizând mijloace mobile de apărare antiaeriene (Panţîr şi Tor M1), Rusia instaurează de fapt o zonă de excludere aeriană ("no-fly zone"), care consolidează protecţia regimului de la Damasc.

"Coaliţia, turcii şi israelienii sunt, de facto, goniţi de pe cer", notează Michel Goya.

Comandantul forţelor NATO în Europa, generalul Philip Breedlove, şi-a exprimat în mod public îngrijorarea faţă de această perspectivă, amintind că Moscova a creat deja acest tip de "bulă" la Marea Neagră, după ce a anexat Crimeea.

Incidente au fost semnalate, în ultimele zile, între avioane turceşti şi ruseşti, ceea ce sporeşte îngrijorarea occidentalilor, chiar dacă Moscova le minimalizează.