- Home
- Externe
- IERUSALIM, (09.06.2014, 13:01)
- Valentin Vidu - Mediafax
ANALIZĂ: Shimon Peres îi eclipsează pe cei cinci candidaţi la preşedinţia Israelului
Cei cinci candidaţi înscrişi în alegerile prezienţiale de marţi, în Israel, sunt consideraţi nişte figuri şterse pe lângă reputaţia de care se bucură preşedintele în exerciţiu Shimon Peres, care i-a permis acestuia să folosească această funcţie mai degrabă protocolară pentru promovarea păcii.
Urmărește
530 afișări
ANALIZĂ: Shimon Peres îi eclipsează pe cei cinci candidaţi la preşedinţia Israelului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Succesorul preşedintelui în exerciţiu va fi desemnat de către Knesset, Parlamentul israelian. Unul dintre candidaţi, laburistul Binyamin Ben Eliezer, acuzat de corupţie, a fost nevoit să se retragă din cursă sâmbătă.
Favorit este Reouven Rivlin, un fost fost preşedinte al Knessetului şi membru Likud (dreapta naţionalistă), partidul premierului Benjamin Netanyahu, dar votul ar putea aduce surprize, aşa cum s-a mai întâmplat în trecut.
Nici Rivlin şi nici Dalia Dorner, Meir Sheetrit, Dalia Itzik şi Daniel Shechtman - ceilalţi patru candidaţi - nu se pot compara, însă, cu Shimon Peres, care este remarcabil de activ la vârsta de 90 de ani şi care se bucură de o popularitate excepţională la finalul unui mandat de şapte ani.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Situația de pe frontul din Ucraina se deteriorează. Ce îi cere viitoarea Administrație Trump lui Zelenski
-
USR cere numirea unui nou Avocat al Poporului: am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv
-
A greşit Zelenski că nu a acceptat propunerile Franţei şi ale SUA de la finalul anului 2022 şi din vara lui 2023, pentru un acord de încetare a focului?
-
Incendiile din California pun sub semnul întrebării organizarea Jocurilor Olimpice din 2028 la LA
"Însă, uneori, funcţia poate crea dinamica", declară pentru AFP analistul Hanan Cristal.
Dar candidaţii afirmă că vor să adopte un rol mai rezervat decât Peres. Toţi mizează pe cartea "unităţii naţionale", altfel spus se angajează să respecte un caracter apolitic al funcţiei, pe care preşedintele în exerciţiu l-a pus în dificultate, spre deosebire de predecesorii săi.
Ultimul supravieţuitor al generaţiei "părinţilor fondatori ai naţiunii", Shimon Peres nu a ezitat să submineze rolul reţinut în care se presupune că este necesar să se cantoneze şeful statului, riscând să fie perceput, adesea, ca singurul opozant al lui "Bibi" Netanyahu.
În dosare extrem de sensibile, ca procesul de pace cu palestinienii, relaţiile strategice cu aliatul american sau programul nuclear iranian, el a continuat să-şi exprime diferenţa de poziţie, cu jumătate de glas sau cu voce tare.
Astfel, luna trecută nu a ezitat să-l acuze pe Netanyahu că a subminat, în 2011, încheierea unui acord de pace pe care l-a negociat în secret cu palestinienii.
El a dezvăluit, totodată, că s-a întâlnit în 2011 cu preşedintele palestinian Mahmoud Abbas, pe care l-a numit în mai multe rânduri "partener pentru pace", contrazicându-l pe premier.
- Notorietate internaţională
Shimon Peres a fost unul dintre principalii arhitecţi ai primelor acorduri de pace semnate cu Organizaţia pentru Eliberarea Palestiniei (OLP), în 1993, aducându-i Premiul Nobel pentru Pace anul următor.
El a denunţat recent, în termeni extrem de duri, insistenţa lui Netanyahu de a-i cere preşedintelui Abbas să recunoască Israelul ca "stat evreu", o revendicare respinsă de către palestinieni, care o consideră "inutilă".
Iar într-o aluzie abia voalată la premier, preşedintele în exerciţiu i-a avertizat pe "cei care îşi fac iluzii cu privire la faptul că statu quo-ul (dintre israelieni şi palestinieni) poate continua". El a îndemnat Israelul să propună un "plan de pace veritabil".
În dosarul iranian, el nu a ezitat să sfideze tabăra probeligerantă, argumentând că Israelul nu are mijloacele să atace Iranul fără ajutorul Statelor Unite, o temă dragă lui "Bibi", care agită periodic ameninţarea cu un atac preventiv unilateral din partea Israelului asupra instalaţiilor nucleare iraniene.
Aceste luări de poziţie i-au adus lui Shimon Peres o reputaţie de "înţelept" şi o notorietate internaţională excepţională, în contrast cu izolarea tot mai mare a lui Netanyahu.
El a fost cel invitat de Papa Francisc duminică, la Vatican, să se roage pentru pace împreună cu Mahmoud Abbas.
Iar atunci când a împlinit vârsta de 90 de ani, a sărbătorit-o, între alţii, împreună cu Barbra Streisand, Bill Clinton, Tony Blair, prinţul Albert de Monaco, Robert de Niro şi Sharon Stone.
Îi place să primească vedete şi oameni de cultură, ştiinţă sau sport, ca fotbaliştii de la FC Barcelona care au venit anul trecut să promoveze pacea între israelieni şi palestinieni.
Popularitatea sa este atât de mare, încât comentatorii se întreabă care va fi următoarea etapă a unei cariere politice pe care a început-o cu peste 65 de ani în urmă. Unii preconizează un rol de sponsor al opoziţiei de centru-stânga, care nu reuşeşte să se prezinte ca o alternativă credibilă la Benjamin Netanyahu.
Citește pe alephnews.ro: Calendarul alegerilor prezidențiale. Ce decizii ia Guvernul Ciolacu 2.0 săptămâna aceasta
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Mai multe cipuri în creier în 2025: Musk a anunțat că un al treilea pacient a primit implantul cerebral de la Neuralink. Compania nu se oprește aici
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Scandal monstru după finala Casa iubirii: Acuzații de blat pentru Kanal D: V-ați bătut joc
CANCAN.RO
Cât a plătit un turist român pentru intrarea într-un aquapark cu apă termală, aflat la 20 km de granița României, după aderarea la Spațiul Schengen
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe