ANALIZĂ: Siria, de la revoluţie la război total

Dacă dinamica revoluţionară a rămas neschimbată, mişcarea pacifistă şi populară contra regimului preşedintelui Bashar al-Assad s-a transformat, puţin câte puţin, într-un război sângeros, ca reacţie la brutalitatea forţelor guvernamentale.

Susţinuţi de majoritatea sunită a populaţiei, insurgenţii au început o luptă armată, folosindu-se de câteva arme de contrabandă sau cumpărate de la ofiţerii corupţi.

Astăzi, ei ţin sub control o mare parte a zonelor rurale şi câteva oraşe mijlocii. În nord-vest, ei deţin un vast teritoriu, începând cu oraşul Alep (nord) până la frontiera cu Turcia.

Rebeliunea se răspândeşte de estul în deşertului, dar mai ales, luptătorii se apropie de Damasc, unde armata efectuează operaţiuni ample de "securizare" împotriva "teroriştilor", nume dat rebelilor de către regimul lui Bashar al-Assad.

Sheikh Taoufik, lider în războiului islamist din regiunea Alep, este convins că "regimul slăbeşte de zi cu zi". Pentru Taoufik, "acesta este începutul sfârşitului".
Incapabil să recâştige teritoriul pierdut, regimul sirian a abandonat planurile, care privilegiază apărarea capitalei, a marilor oraşe, a axelor strategice şi consolidarea redutei alawite (ramură şiită, din care fac parte majoritatea liderilor din Damasc) de pe malurile Mării Mediteranene.

Forţele guvernamentale, indiferente faţă de civilii martirizaţi, lovesc oraşele şi cartierele rebele.

Sub ochii jurnalistei de la AFP, peste 40 de persoane, dintre care 22 de copii, au decedat striviţi sub dărâmăturile clădirii în care se aflau, din cauza unei bombe, lansată de un MiG pe 18 octombrie, în oraşul Maaret al-Numan.

Potrivit Obsevatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), 42.000 de persoane, în majoritate civili, au fost omorâţi de la începutul revoltei, în martie 2011.

Sute de mii de sirieni şi-au părăsit casele.

Comunitatea internaţională, paralizată de mult timp, a renunţat la idea de a găsi o soluţie negociabilă privind violenţele, iar Damascul a ştiut mereu că poate conta pe susţinerea aliaţilor săi ruşi şi iranieni.

Cu superioritatea sa materială copleşitoare şi cu puterea sa militară, cu un posibil arsenal chimic, care provoacă îngrijorări din partea altor state, armata este pregătită mereu să efectueze operaţiuni extinse.

Supremaţia aeriană a regimului sirian ar putea fi totuşi contestată de către rebeli, care folosesc rachete antiaeriene. Jurnalista AFP a fost martoră la un moment istoric, cel în care rebelii au lovit două aeronave în 24 de ore, cu rachete de acest tip, "confiscate de la inamic", potrivit rebelilor, la sfârşitul lui noiembrie, în apropiere de Darret Ezza (nord-vest).

De acum înainte, armele uşoare şi muniţiile sunt disponibile, dar materialele ofensive mai perfecţionate continuă să lipsească.

Insurecţia a optat pentru o strategie ce presupune tăierea liniilor de aprovizionare, asfixierea marilor oraşe şi a garnizoanelor izolate.

Rebelii care luptă împotriva militarilor, a serviciilor de informaţii şi a membrilor Shabbiha (miliţia pro-Assad), au format unităţi mai bine organizate, cu ajutorul sutelor de voluntari străini.

Dar cele şase luni au fost marcate de o islamizare crescândă a luptei armate şi de apariţia pe scenă a Frontului Al-Nosra, acuzat undeori că ar fi paravanul Al-Qaida în Siria.

Pe 10 decembrie, membrii Al-Nosra şi grupurile care le sunt aliaţi, au preluat controlul bazei militare Sheikh Suleiman, la vest de Alep.

Luptătorii Al-Nosra, disciplinaţi şi combativi, sunt admiraţi de către numeroşi sirieni, în contrast cu repulsia faţă de batalioanele ASL, considerate "corupte"
În majoritate sirian, Frontul Al-Nosra a atras elementele radicale ale insurgenţei, printre care şi jihidişti străini.

Ura lor faţă de "necredincioşi", combinată cu extremismul regimului, pune Siria, altădată bogată comunităţi multiple, în perspectiva unei libanizări a conflictului.