- Home
- Externe
- WASHINGTON, (31.12.2014, 10:36)
- Valentin Vidu - Mediafax
ANALIZĂ: Statele Unite se retrag din Afganistan cu sentimentul că nu şi-au îndeplinit misiunea
Statele Unite îşi reduc puternic prezenţa în Afganistan, după 13 ani de război de uzură, copleşite de îndoieli faţă de misiunea în care au fost ucişi mii de militari şi care lasă ţara pradă a unei insurecţii talibane.
Urmărește
550 afișări
ANALIZĂ: Statele Unite se retrag din Afganistan cu sentimentul că nu şi-au îndeplinit misiunea (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Odată cu apropierea sfârşitului anului şi încheierii misiunii NATO, grosul armatei americane părăseşte fără urmă de triumfalism Afganistanul, scena celui mai lung conflict în care s-au angajat vreodată Statele Unite.
Forţa NATO în Afganistan (ISAF), care a avut 140.000 de oameni în momentul de vârf al prezenţei sale, urmează să fie înlocuită în 2015 cu 12.500 de militari străini, în principal americani, cantonaţi teoretic într-un rol de asistenţă.
De la sfârşitul lui 2001 şi de la invazia ţării, peste 2.300 de militari americani au fost ucişi aici, iar factura se apropie de 1.000 de miliarde de dolari.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gigi Becali: Oamenii lui Călin Georgescu mi-au cerut 350.000 de dolari ca să aducă echipa lui Trump în România
-
Războiul din Ucraina, ziua 1077. Declaraţia care îl va înfuria pe Putin. Volodimir Zelenski vrea ca Ucraina să primească arme nucleare / Şeful Comandamentului Operaţional de Sud al Ucrainei demisionează / Scholz critică planul de ajutor al lui Trump / Rusia propune relaxarea regulilor de recrutare / Ucraina asigură întoarcerea în siguranţă a 12 copii din teritoriile ocupate de Rusia
-
Simona Halep şi-a anunţat retragerea din tenis, după ce a pierdut în primul tur la Transylvania Open: „Corpul meu nu mai duce. Nu vreau să plâng, am fost numărul unu mondial”
Public, Statul Major asigură sus şi tare că forţele de securitate afgane, formate de către Statele Unite, sunt întru totul capabile să facă faţă talibanilor.
Dar, în privat, unii oficiali mărturisesc că se tem de o prăbuşire ca cea din Irak, o ţară a cărei armată s-a dovedit incapabilă să oprească avansarea jihdiştilor din cadrul organizaţiei Statul Islamic (SI).
În Statele Unite, acoprirea mediatică a retragerii militarilor este aproape inexistentă, cel mai probabil de teamă să nu provoace o opinie publică foarte sceptică în privinţa rezultatelor războiului. În rândul armatei, doar 23% cred că misiunea a fost îndeplinită, potrivit unui sondaj recent.
Aproape că s-a uitat faptul că, la începutul ostilităţilor, americanii vedeau cu ochi foarte buni declanşarea ofensivei - menite, potrivit preşdintelui de atunci George W. Bush, să "scurtcircuiteze folosirea Afganistanului ca bază teroristă".
Această percepţie avea la bază faptul că armata americană a obţinut rapid rezultate fulgerătoare. Taberele de antrenament Al-Qaida au fost rase de pe hartă, iar combatanţii Alianţei din Nord, susţinuţi de bombardamente americane şi forţele speciale, au reuşit să răstoarne regimul talibanilor într-o lună.
Astfel, războiul părea că a fost câştigat fără prea mare efort.
Însă doar părea, deoarece talibanii s-au refugiat mai întâi în sanctuarele din Pakistanul vecin, pentru ca apoi să hărţuiască armata afgană şi forţele coaliţiei prin atentate şi atacuri-surpriză.
- "O ţară democratică şi stabilă"
Washingtonul a pariat, cu siguranţă, pe armată pentru a înfrânge insurecţia, dar altă dimensiune a prezenţei sale - deloc de neglijat - a constat în încercarea de a reconstrui o ţară "democratică şi stabilă", luptând împotriva corupţiei endemice, favorizând dezvoltarea economică şi apărând drepturile omului.
Cu ce rezultate? Ajutorul internaţional a permis să se construiască drumuri şi şcoli, însă mareea de dolari a servit în acelaşi timp la alimentarea corupţiei şi, prin mijloace ocolitoare, la finanţarea insurgenţilor.
Pe front, Washingtonul nu a încetat să trimită întăriri, "în speranţa deşartă că lucrurile vor sfârşi prin a se îmbunătăţi", afirmă generalul în retragere Daniel Bolger, în cartea sa "Why We Lost" (De ce am pierdut).
Prezenţa militară americană a atins, astfel, 100.000 de oameni. În prezent, mai sunt doar 11.000.
Talibanii nu mai sunt la putere la Kabul, dar sunt departe de a fi abandonat bătălia.
"Talibanii nu au, în mod clar, puterea pe care o aveau în 2001, dar sunt departe de a fi învinşi", apreciază Vanda Felbab-Brown, o analistă de la Centrul de reflecţie Brookings.
Acest lucru aduce în centrul atenţiei armata afgană, care se confruntă cu dezertări în cascadă şi întârzie să dea o replică insurgenţilor.
"Anul viitor o aşteaptă marele test", consideră Carter Malkasian, care a lucrat pentru diplomaţia americană în provincia Helmand (sud) timp de doi ani.
"Dacă pierde teren, acest lucru va prevesti continuarea războiului, iar talibanii vor deveni tot mai îndrăzneţi, pentru că n-au niciun motiv să negocieze" cu Guvernul, preconizează el.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Germania, Franţa, Polonia: 2024 a fost doar începutul unui val de distrugeri de locuri de muncă şi restructurări de personal care se va extinde în 2025
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe