ANALIZĂ: Statele Unite se retrag din Afganistan cu sentimentul că nu şi-au îndeplinit misiunea

Odată cu apropierea sfârşitului anului şi încheierii misiunii NATO, grosul armatei americane părăseşte fără urmă de triumfalism Afganistanul, scena celui mai lung conflict în care s-au angajat vreodată Statele Unite.

Forţa NATO în Afganistan (ISAF), care a avut 140.000 de oameni în momentul de vârf al prezenţei sale, urmează să fie înlocuită în 2015 cu 12.500 de militari străini, în principal americani, cantonaţi teoretic într-un rol de asistenţă.

De la sfârşitul lui 2001 şi de la invazia ţării, peste 2.300 de militari americani au fost ucişi aici, iar factura se apropie de 1.000 de miliarde de dolari.

Public, Statul Major asigură sus şi tare că forţele de securitate afgane, formate de către Statele Unite, sunt întru totul capabile să facă faţă talibanilor.

Dar, în privat, unii oficiali mărturisesc că se tem de o prăbuşire ca cea din Irak, o ţară a cărei armată s-a dovedit incapabilă să oprească avansarea jihdiştilor din cadrul organizaţiei Statul Islamic (SI).

În Statele Unite, acoprirea mediatică a retragerii militarilor este aproape inexistentă, cel mai probabil de teamă să nu provoace o opinie publică foarte sceptică în privinţa rezultatelor războiului. În rândul armatei, doar 23% cred că misiunea a fost îndeplinită, potrivit unui sondaj recent.

Aproape că s-a uitat faptul că, la începutul ostilităţilor, americanii vedeau cu ochi foarte buni declanşarea ofensivei - menite, potrivit preşdintelui de atunci George W. Bush, să "scurtcircuiteze folosirea Afganistanului ca bază teroristă".

Această percepţie avea la bază faptul că armata americană a obţinut rapid rezultate fulgerătoare. Taberele de antrenament Al-Qaida au fost rase de pe hartă, iar combatanţii Alianţei din Nord, susţinuţi de bombardamente americane şi forţele speciale, au reuşit să răstoarne regimul talibanilor într-o lună.

Astfel, războiul părea că a fost câştigat fără prea mare efort.

Însă doar părea, deoarece talibanii s-au refugiat mai întâi în sanctuarele din Pakistanul vecin, pentru ca apoi să hărţuiască armata afgană şi forţele coaliţiei prin atentate şi atacuri-surpriză.

- "O ţară democratică şi stabilă"

Washingtonul a pariat, cu siguranţă, pe armată pentru a înfrânge insurecţia, dar altă dimensiune a prezenţei sale - deloc de neglijat - a constat în încercarea de a reconstrui o ţară "democratică şi stabilă", luptând împotriva corupţiei endemice, favorizând dezvoltarea economică şi apărând drepturile omului.

Cu ce rezultate? Ajutorul internaţional a permis să se construiască drumuri şi şcoli, însă mareea de dolari a servit în acelaşi timp la alimentarea corupţiei şi, prin mijloace ocolitoare, la finanţarea insurgenţilor.

Pe front, Washingtonul nu a încetat să trimită întăriri, "în speranţa deşartă că lucrurile vor sfârşi prin a se îmbunătăţi", afirmă generalul în retragere Daniel Bolger, în cartea sa "Why We Lost" (De ce am pierdut).

Prezenţa militară americană a atins, astfel, 100.000 de oameni. În prezent, mai sunt doar 11.000.

Talibanii nu mai sunt la putere la Kabul, dar sunt departe de a fi abandonat bătălia.

"Talibanii nu au, în mod clar, puterea pe care o aveau în 2001, dar sunt departe de a fi învinşi", apreciază Vanda Felbab-Brown, o analistă de la Centrul de reflecţie Brookings.

Acest lucru aduce în centrul atenţiei armata afgană, care se confruntă cu dezertări în cascadă şi întârzie să dea o replică insurgenţilor.

"Anul viitor o aşteaptă marele test", consideră Carter Malkasian, care a lucrat pentru diplomaţia americană în provincia Helmand (sud) timp de doi ani.

"Dacă pierde teren, acest lucru va prevesti continuarea războiului, iar talibanii vor deveni tot mai îndrăzneţi, pentru că n-au niciun motiv să negocieze" cu Guvernul, preconizează el.