- Home
- Externe
- BERLIN, (26.01.2015, 14:30)
- Ioana Bojan
ANALIZĂ: Victoria obţinută de Syriza ar putea periclita politica europeană susţinută de Angela Merkel
Germania era îngrijorată luni de victoria partidului radical de stânga Syriza în Grecia, care ar putea pune în pericol politica europeană de reforme structurale şi de rigoare bugetară susţinută de cancelarul german Angela Merkel.
Urmărește
657 afișări
ANALIZĂ: Victoria obţinută de Syriza ar putea periclita politica europeană susţinută de Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Grecii au dreptul de a alege pe cine vor. Noi avem dreptul de a înceta să le mai finanţăm datoriile", a avertizat vicepreşedintele grupului conservator (CDU) al lui Merkel în Bundestag, Hans-Peter Friedrich, citat de cotidianul Bild.
Enumerând cerinţele Syriza, de la "oprirea reformelor în Grecia" până la obţinerea "de noi ajutoare", sau o despăgubire din partea Berlinului "pentru cel de-al Doilea Război Mondial", Bild îl critică pe liderul său "periculos", Alexis Tsipras.
"Zona euro nu este un tripou, în care fiecare poate să joace cum vrea (...). Un acord este un acord!", scrie Bild, amintind că "Europa şi-a respectat" angajamentele din 2010 acordând "peste 200 de miliarde de euro" Greciei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
EXCLUSIV: Politicile economice ale lui Trump şi consecinţele lor economice. Implicaţii pentru România
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
Guvernul german nu reacţionase duminică seara, dar directorul Bundesbank, Jens Weidmann, sfătuia Syriza să nu facă "promisiuni iluzorii" concetăţenilor săi şi să se angajeze să rezolve "problemele structurale" ale ţării.
"Grecia a făcut progrese pe calea reformelor. Ar fi catastrofal să se oprească la jumătatea drumului", afirma la rândul său Markus Kerber, şeful Federaţiei germane din industrie (BDI).
Situaţia este delicată pentru Berlin, "care aştepta cu siguranţă un alt rezultat", dar nu poate "împinge Grecia în prăpastie", apreciază Julian Rappold, cercetător la Institutul german de politică externă (DGAP) din Berlin.
"Merkel vede în mod natural riscul unei schimbări la scară europeană", continuă el, evocând "semnalul" oferit de Syriza "altor partide populiste, ca Podemos din Spania", care ar putea contesta politicile de rigoare.
Partidul radical de stânga din Germania, Die Linke, făcea apel la "o primăvară roşie europeană", potrivit preşedintei sale Katja Kipping, în timp ce sindicatul german Verdi schiţa un "program de investiţii" pentru a reconstrui Grecia.
- Tsipras, reformator neaşteptat -
Scrutinul din Grecia intervine într-un context deja tumultuos pentru Germania, în condiţiile în care "noua axă franco-italiană a militat cu ardoare anul trecut pentru o creştere economică mai mare în Europa şi o reducere a Pactului de stabilitate", aminteşte Rappold.
Constrâns să se "arate conciliant", Berlinul va trebui să traseze limita subţine dintre subiectele care sunt negociabile şi cele care nu sunt. O nouă "reducere a datoriei" în favoarea Atenei nu este pentru moment luată în considerare, apreciază cercetătorul.
Adesea nuanţată, cu excepţia cotidianului Bild, presa germană cerea să i se ofere o şansă lui Alexis Tsipras, subliniind contrastul între încrederea de care beneficiază el şi lipsa de apreciere din jurul partidelor din Grecia.
Chiar şi cotidianul conservator Die Welt refuza să creadă în scenariul catastrofal al unui "naufragiu al zonei euro", apreciind că urgenţa situaţiei financiare elene va face din liderul Syriza un "reformator neaşteptat".
Der Spiegel îl consideră la rândul său pe Tsipras "suficient de inteligent" pentru a "căuta o soluţie negociată" cu creditorii Greciei, deşi principiile unei restructurări a datoriei - nivelul dobânzilor, scadenţa - rămân neclare.
Scenariul unei ieşiri a Greciei din zona euro nu este deloc luat în serios de comentatori. La Berlin, mai multe persoane intervievate pe stradă considerau că un asemenea rezultat ar fi "foarte rău pentru toată Europa".
"Pentru Germania, este foarte important ca Grecia să rămână în euro", insista Lorenz, în vârstă de 19 ani, angajat în mediul cultural. La fel crede şi Gerd, un pensionar în vârstă de 64 de ani, care exclude însă o "ştergere totală a datoriei" elene şi consideră că Grecia trebuie "de asemenea să facă ceva pentru ea însăşi".
Citeşte şi:
REACŢIILE liderilor lumii după victoria partidului radical de stânga Syriza la alegerile legislative din Grecia
Citeşte şi:
Alegeri în Grecia: Coaliţii pe care le-ar putea face partidul Syriza pentru a-şi asigura majoritatea absolută
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe