Când premierul rus a venit pe ring pentru a-l felicita pe câştigătorul meciului, rusul Fedor Emelianenko, care tocmai îl învinsese pe americanul Jeff Monson, huiduieli şi fluierături s-au auzit din sală, obligându-l să se întrerupă, potrivit imaginilor difuzate în direct la televiziunea rusă şi vizionate până luni dimineaţă de peste 140.000 de ori pe YouTube.
Directorul Stadionului olimpic din Moscova, unde a avut loc meciul de arte marţiale, Mihail Moskalev, a declarat pentru site-ul de ştiri Lenta.ru că publicul l-a fluierat şi huiduit de fapt pe perdantul meciului, care a fost pasiv în luptă şi ieşea din sală în acel moment.
Într-o altă înregistrare video, realizată de un spectator din tribune, se aud clar huiduielile şi un bărbat care strigă „Uhodi!” (Du-te!), în momentul în care Putin îşi încheie mesajul de felicitare a câştigătorului, difuzat pe un ecran gigantic deasupra ringului.
Huiduielile lasă locul aplauzelor abia când Fedor Emelianenko apare pe ecran, fiind calificat de Putin drept un „adevărat erou rus”.
„Este pentru prima dată în cariera sa politică când Putin este fluierat de public”, a apreciat luni cotidianul online Gazeta.ru.
Andrei Navalni, vedetă în devenire a opoziţiei ruse, a postat înregistrarea video pe blogul său, apreciind că ilustrează „sfârşitul unei ere”.