„Cred că în acest stadiu nu putem declara că al-Qaida a fost învinsă din punct de vedere strategic”, a declarat Donilon, într-un interviu pentru postul de televiziune NBC.
Reţeaua teroristă „rămâne o ameninţare pentru Statele Unite, dar am realizat o etapă importantă spre anihilarea ei”, odată cu eliminarea lui ben Laden, în urmă cu o săptămână, în Pakistan, a precizat el.
Donilon a mai apreciat că Ayman al-Zawahiri, al doilea în ierarhia al-Qaida, este „departe de a fi un lider”, ca Osama ben Laden. Ayman al-Zawahiri este acum „teroristul cel mai căutat din lume”, a subliniat el, într-un interviu pentru CNN.
Potrivit consilierului prezidenţial, documentele găsite în vila în care un comando american l-a ucis pe Osama ben Laden, în Pakistan, corespund unei „mici biblioteci de universitate”.
El a adăugat că nici o dovadă nu permite să se afirme că autorităţile pakistaneze ştiau unde se ascunde ben Laden, dar a făcut un apel la această ţară să ancheteze subiectul.
„Ben Laden a beneficiat de anumite reţele de ajutor la Abbottabad”, oraşul din apropiere de Islamabad unde a fost ucis liderul al-Qaida, a declarat Tom Donilon, în interviul pentru postul NBC.
„Nu avem nici o dovadă că Guvernul de la Islamabad era la curent cu acest lucru. Dar ei trebuie să ancheteze pe această temă”, a adăugat el.