Prima pagină » Știri externe » Incendiu la o uzină chimică din Texas. Coloana de fum, vizibilă de la câţiva kilometri

Incendiu la o uzină chimică din Texas. Coloana de fum, vizibilă de la câţiva kilometri

O uzină chimică situată în Texas, în sudul Statelor Unite, era cuprinsă de flăcări luni, provocând o impresionantă coloană de fum negru vizibilă de la câţiva kilometri, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile americane.
Incendiu la o uzină chimică din Texas. Coloana de fum, vizibilă de la câţiva kilometri

Uzina, care aparţine companiei Magnablend, este o instalaţie dedicată industriei chimice. Ea este situată în Waxahachie, la circa 50 de kilometri sud de Dallas, potrivit CNN.

„Toate persoanele care se aflau la faţa locului în momentul în care a izbucnit incendiul au fost evacuate şi numărate. Toată lumea este în siguranţă”, a declarat un oficial din cadrul serviciilor de urgenţă din oraş, Donald Golden, pentru CNN.

Uzina ocupă 1,5 hectare, potrivit site-ului de Internet al companiei.