Ancheta americană privind scrisorile cu antrax din 2001 a fost finalizată oficial
Ancheta federală privind scrisorile otrăvite cu antrax, care au provocat moartea a cinci persoane în 2001 în Statele Unite, şi al căror autor s-a sinucis, a fost oficial finalizată, au anunţat vineri autorităţile americane.

Ancheta americană privind scrisorile cu antrax din 2001 a fost finalizată oficial (Imagine: Mediafax Foto)
Ancheta, denumită "Ameritrax", este cea mai vastă din Statele Unite într-un caz de atentat bacteriologic, au declarat într-un comunicat comun Departamentul de Justiţie, poliţia federală (FBI) şi serviciul de anchetă al Poştei.
Ancheta a conchis că autorul scrisorilor "Bruce Ivins a acţionat singur pentru a concepe şi executa aceste atentate", potrivit comunicatului.
Justiţia americană a conchis în august 2008 că Ivins, în vârstă de 62 de ani, un om de ştiinţă al administraţiei americane care a luat parte la investigaţii, era singurul responsabil de trimiterea scrisorilor otrăvite. Ivins s-a sinucis cu puţin înainte ca justiţia să îşi anunţe concluziile.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Un rezumat al anchetei este disponibil pe Internet, pe site-ul Departamentului de Justiţie, iar FBI a publicat 2.700 de pagini din cadrul investigaţiei.
Pe lângă cele cinci persoane decedate, 17 persoane au fost contaminate cu praf alb care conţinea bacilul cărbunelui, o bacterie care generează o boală ce poate deveni rapid mortală, manifestată prin infecţii cutanate severe şi dificultăţi respiratorii.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului