Prima pagină » Știri externe » Anchetă BBC: China a mai spionat două ţări cu baloanele sale

Anchetă BBC: China a mai spionat două ţări cu baloanele sale

Potrivit britanicilor, care investighează programul de supraveghere început de Beijing în 2021, Japonia şi Taiwan au fost la rândul lor „scanate”, nu doar SUA.
Anchetă BBC: China a mai spionat două ţări cu baloanele sale

Nu numai deaasupra Statelor Unite, ci şi peste Japonia şi Taiwan. BBC a arătat imagini cu baloane-spion chinezeşti deasupra cerului Asiei de Est, dezvăluind dimensiunea unui program de supraveghere pe care Beijingul l-ar fi pus în aplicare începând din 2021, când, în luna septembrie a acelui an, au apărut dovezi că un balon-spion zbura peste nordul Japoniei.

Au apărut mai multe imagini cu baloane despre care se crede că ar fi fost lansate din China, potrivit unei investigaţii efectuate de postul public britanic în colaborare cu grupul de inteligenţă artificială Synthetaic.

Tot în septembrie 2021, fotografiile realizate de Agenţia Meteorologică din Taiwan au arătat un balon zburând deasupra cerului capitalei Taipei. Descoperirile obţinute de Synthetaic se bazează pe imagini din satelit furnizate de grupul Planet Labs, iar informaţiile au fost procesate de un software de inteligenţă artificială.

Se crede că balonul chinezesc care survolase spaţiul aerian american înainte de a fi doborât, pe 9 februarie, în largul coastei Carolinei de Sud, a putut să preia comunicaţii, să colecteze date de informaţii şi a făcut parte dintr-o flotă capabilă să survoleze şi să monitorizeze 40 de ţări.