Într-o scrisoare adresată şefului Comisiei Judiciare, Jerrold Naddler, consilierul de la Casa Albă, Pat Cipollone, a declarat că ancheta pentru inculparea preşedintelui american Donald Trump este „complet nefondată”.
„Nu vedem niciun motiv pentru care am participa deoarece procesul nu este unul corect. Nu ni s-a oferit nicio oportunitate corectă de a participa. Preşedintele Camerei Reprezentanţilor a anunţat deja rezultatele predeterminate şi nu ni se va oferi ocazia de a chema martori”, a declarat un oficial din cadrul Administraţiei prezidenţiale.
Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor, a anunţat joi că articolele pentru inculparea preşedintelui Donald Trump în cadrul procedurii parlamentare pentru eventuala demitere urmează să fie elaborate de Camera Reprezentanţilor a SUA.
Camera Reprezentanţilor, aflată sub controlul opoziţiei democrate, a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii preşedintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. Ca reacţie, Comisia pentru Afaceri Judiciare din Senatul SUA, în care republicanii deţin majoritatea, a anunţat lansarea unei anchete privind presupuse acte de corupţie în Ucraina.