Prima pagină » Știri externe » Anchetă după ce o rachetă de cercetare lansată din Suedia s-a defectat şi a aterizat în Norvegia

Anchetă după ce o rachetă de cercetare lansată din Suedia s-a defectat şi a aterizat în Norvegia

O rachetă de cercetare lansată din Suedia a aterizat în Norvegia din cauza unei probleme tehnice. Incidentul nu a provocat victime sau pagube materiale.
Anchetă după ce o rachetă de cercetare lansată din Suedia s-a defectat şi a aterizat în Norvegia

O anchetă este în curs de desfăşurare după ce o rachetă de cercetare lansată din Suedia s-a defectat şi a ajuns să aterizeze în Norvegia. Ministerul de Externe din Norvegia a declarat că autorităţile norvegiene iau „foarte în serios” orice activitate neautorizată pe partea sa de graniţă, potrivit Sky News.

Racheta ajunsese pe orbită la o înălţime de 250 km, unde se efectuau experimente în condiţii de gravitaţie zero, înainte de a se abate de la curs şi de a cădea într-o zonă muntoasă din Norvegia.

Aceasta a urmat o traiectorie mai lungă şi mai vestică decât cea calculată, a anunţat Corporaţia Spaţială Suedeză (SSC) care a fost în spatele lansării. Practic, racheta suedeză a aterizat la aproximativ 40 de kilometri distanţă de locul de aterizare planificat. Autorităţile au anunţat că zona nu este locuită, prima aşezare fiind la 10 kilometri distanţă.

În prezent, echipele se află la faţa locului pentru a recupera racheta şi pentru a stabili ce a mers prost.