- Home
- Externe
- PRETORIA, (20.02.2013, 16:13)
- Adrian Petculescu
Ancheta în cazul Pistorius: Mărturii privind o ceartă între Oscar şi Reeva, înainte de crimă
Procurorul Gerrie Nel a declarat, în faţa tribunalului din Pretoria, că poliţia deţine declaraţiile unor martori privind o ceartă între atletul Oscar Pistorius şi prietena sa, Reeva Steenkamp, înainte ca aceasta să fi fost împuşcată de către sportiv.
Urmărește
444 afișări
Ancheta în cazul Pistorius: Mărturii privind o ceartă între Oscar şi Reeva, înainte de crimă (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Oscar Pistorius s-a prezentat, miercuri dimineaţă, din nou în faţa magistraţilor de la tribunalul din Pretoria, în a doua zi a "pre-procesului" în care se va decide dacă sportivul va fi sau nu eliberat pe cauţiune.
Potrivit unui martor, cei doi s-ar fi certat neîntrerupt în 14 februarie, între orele 02.00 şi 03.00, chiar înainte de a se produce drama.
Un poliţist a declarat că autorităţile deţin mărturia unei alte persoane care a spus că, după ce a auzit focuri de armă, a ieşit pe balcon şi a văzut lumina aprinsă în reşedinţa lui Pistorius. "Apoi a auzit o femeie ţipând de două sau trei ori şi din nou focuri de armă", a afirmat poliţistul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Această depoziţie contrazice declaraţiile lui Pistorius, conform cărora el a fost trezit de zgomotele din baie şi a tras în uşa acesteia pe întuneric, temându-se că este un hoţ.
Procurorul a precizat că victima era îmbrăcată în momentul în care a fost ucisă. Reeva Steenkamp purta pantaloni scurţi de culoare albă şi un tricou negru, fiind acoperită cu mai multe prosoape când au ajuns paramedicii, a precizat procurorul. El a adăugat că Pistorius a trebuit să-şi aleagă o anumită poziţie pentru a trage în unghi, ca să nimerească vasul de toaletă.
"Eu cred că el ştia că Reeva este în baie când a tras de patru ori şi că a împuşcat-o", a completat poliţistul.
Trei gloanţe au nimerit-o pe Reeva Steenkamp: unul a lovit capul victimei, deasupra urechii drepte, altul cotul drept şi al treilea şoldul drept. Autopsia nu a relevat alte urme de violenţă pe corpul prietenei lui Pistorius.
Poliţia a găsit două telefoane mobile în baie, dar care nu au fost folosite în noaptea crimei.
Pistorius este cercetat şi pentru deţinere ilegală de muniţie. "Am găsit o cutie cu gloanţe de calibrul .38, iar el nu are permis pentru a deţine o armă de acest calibru", a precizat poliţistul.
Poliţia sud-africană a mai găsit seringi şi testosteron, un produs dopant, la domiciliul lui Oscar Pistorius.
Audierile vor fi reluate joi. Conform Parchetului, audierile ar putea dura până vineri.
Campionul paralimpic Oscar Pistorius, acuzat de crimă cu premeditare, a negat faptul că ar fi avut intenaţia să o ucidă pe prietena sa, Reeva Steenkamp, într-o declaraţie citită de avocatul său, marţi, în cadrul audierilor legate de cererea sportivului de a fi eliberat pe cauţiune.
Oscar Pistorius a fost inculpat pentru uciderea prietenei sale, după ce a împuşcat-o mortal pe aceasta, în noaptea de miercuri spre joi. Reeva Steenkamp, în vârstă de 30 de ani, era fotomodel sud-african şi prezentatoare TV, care a apărut pe coperta revistei FHM şi a fost imaginea cosmeticelor Avon în Africa de Sud.
Pistorius a intrat în istoria atletismului mondial la JO de la Londra, când a devenit primul alergător cu ambele picioare amputate care a concurat în competiţiile olimpice rezervate sportivilor fără dizabilităţi. El a ajuns în semifinalele probei de 400 de metri. La câteva zile după JO de la Londra, Pistorius şi-a păstrat titlul la Jocurile Paralimpice în aceeaşi probă. La Beijing, el a fost triplul campion la 100, 200 şi 400 de metri. În palamaresul său, figurează şase tiluri de campion la Jocurile Paralimpice, o medalie de argint şi una de bronz.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Ancheta în cazul Oscar Pistorius: Poliţia a găsit testosteron şi seringi la domiciliul sportivului
Citește și: Primele declaraţii ale lui Pistorius. Cum se apără campionul paralimpic după ce şi-a ucis iubita de Valentine's Day
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe