Anchetă în Marea Britanie pe tema comercializării produselor de la vaci clonate
Agenţia britanică pentru Siguranţa Alimentară (FSA) a lansat o anchetă după ce s-a descoperit că a fost comercializată carnea unui animal născut dintr-o vacă clonată.

Anchetă în Marea Britanie pe tema comercializării produselor de la vaci clonate (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
În urmă cu câteva zile, FSA iniţiase o altă anchetă după ce un fermier a declarat că vinde lapte de la o vacă provenind dintr-o clonă. Comercializarea unor astfel de produse necesită autorizaţii specifice, conform legislaţiei europene.
Experţii apreciază că astfel de produse nu comportă riscuri pentru sănătate.
FSA a iniţiat o nouă anchetă după ce s-a aflat că două animale născute dintr-o vacă clonată în Statele Unite au fost tăiate, unul în iulie 2009 şi altul în iuilie 2010. Carnea vitei tăiate anul trecut a fost comercializată.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Liderii UE plănuiesc un pachet de ajutor de 20 de miliarde de euro pentru Ucraina
-
Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
Ferma care face obiectul anchetei se află la Inverness, în Scoţia, precizează FSA. Directorul general al Agenţiei pentru Siguranţa Alimentară, Tim Smith, a explicat că acest gen de situaţie este inevitabilă. "Este imposibil să verificăm fiecare animal pe parcursul întregului ciclu de viaţă", a explicat el.
Eurodeputatul scoţian Struan Stevenson a denunţat vidul legislativ european.
"Din nefericire, reglementările europene sunt confuze şi inadecvate. Lipsa măsurilor de securitate a permis apariţia acestei situaţii. De aceea, eurodeputaţii au cerut de curând Comisiei Europene să adopte o rezoluţie urgentă privind importurile de animale clonate, interzicând importurile în spaţiul UE de carne sau produse lactate, cu excepţia cazului în care au certificate speciale", explică Stevenson.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

