Şapte scafandrii, printre care şi un doctor şi o asistentă medicală au intrat marţi în peşteră pentru a inspecta starea de sănătate a celor 13 persoane blocate în subteran.
Conform oficialilor thailandezi, medicii au analizat starea de sănătate a copiilor şi au tratat eventualele răni sau probleme pe care aceştia le au. Niciunul dintre copii nu are răni grave. De asemenea, salvatorii au petrecut timp cu copiii pentru a le ridica moralul.
„Copiii au fost hrăniţi cu mâncare uşor de digerat, bogată în energie, vitamine şi minerale, sub stricta supraveghere a unui doctor”, a declarat amiralul Apagorn Youkonggaew, directorul Forţelor Navale Speciale.
Momentan, echipele de salvare caută cea mai bună metodă de a-i scoate pe copii din peşteră cât mai curând.
Operaţiunea va deveni din ce în ce mai dificilă, deoarece în următoarele zile va ploua mai mult, ceea ce va cauza creşterea nivelului apei în peşteră, ducând la inundarea zonei în care copiii se află acum.
Grupul a fost găsit de către doi scafandri britanici după nouă zile, pe o porţiune uscată din peşteră, la aproximativ patru kilometri de ieşirea din peşteră.
Salvatorii lucrează la instalarea unor linii telefonice şi electrice înăuntrul peşterii pentru a le oferi copiilor şansa să vorbească cu părinţii lor, a declarat guvernatorul provinciei Chiang Rai, Narongsak Osotthanakon.
Copiii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani şi antrenorul lor în vârstă de 25 de ani au fost declaraţi dispăruţi în data de 23 iunie. După ce aceştia au intrat în subteran, ploaia torenţială a cauzat inundarea peşterii.