Anchetă la Londra după ce un fals preot a intrat în cazarma soldaţilor care o protejează pe regină

Armata britanică investighează cazul unui „preot fals" care a petrecut o noapte într-o cazarmă împreună cu soldaţii însărcinaţi cu protecţia reginei Elisabeta, anunţă Reuters.

Urmărește
734 afișări
Imaginea articolului Anchetă la Londra după ce un fals preot a intrat în cazarma soldaţilor care o protejează pe regină

Anchetă la Londra după ce un fals preot a intrat în cazarma soldaţilor care o protejează pe regină

Reprezentanţii armatei britanice au anunţat marţi că a fost lansată o anchetă după ce s-a raportat că un bărbat care se dădea drept preot a petrecut o noapte într-o cazarmă cu militarii însărcinaţi cu protecţia reginei Elisabeta. Cazarma se află în apropierea castelului Windsor.

Cotidianul The Sun a relatat că impostorului i s-a permis accesul în cazarma Coldstream Guards fără a prezenta vreo legitimaţie sau alte documente de identificare, iar ulterior a mâncat, a băut şi a discutat cu soldaţii.

Jurnaliştii au aflat că bărbatul a pretins că este preot şi le-a spus ofiţerilor că este prietenul unui membru al capelanului batalionului.

El a fost invitat înăuntru, a mâncat, a băut şi a început să spună o mulţime de „poveşti", a spus o sursă.

„Suspiciunile cu privire la identitatea sa au apărut atunci când „a început să vorbească despre faptul că a lucrat ca pilot de testare a scaunelor ejectabile şi că i-au fost înlocuite unele organe", a declarat sursa pentru The Sun.

Regina nu se afla la Windsor în timpul incidentului care a avut loc miercurea trecută, a precizat ziarul britanic.

Armata ia extrem de în serios această încălcare a securităţii şi va fi investigată cu prioritate. Acest incident face acum parte dintr-o anchetă în curs de desfăşurare şi, prin urmare, ar fi inadecvat să facem alte comentarii în acest moment", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Gărzile Coldstream sunt un regiment de infanterie în cadrul armatei britanice care are are rolul de a proteja palatele regale.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici