Ancheta penală privind executarea ţarului Nicolae al II-lea al Rusiei va fi reluată

Publicat: 12 05. 2010, 18:54
Actualizat: 08 11. 2012, 04:26

Tribunalul a aprobat astfel în apel solicitarea avocatului familiei Romanov, Gherman Lukianov, decizând că dosarul va fi examinat din nou la tribunalul de primă instanţă de alţi judecători, a anunţat agenţia Interfax.

În primă instanţă, tribunalul Basmanni respinsese la 19 martie cererea familiei Romanov de reluare a anchetei penale.

„Tribunalul nu luase în considerare decizia prezidiului Curţii Supreme, care solicita reabilitarea lui Nicolae al II-lea şi a familiei sale”, a subliniat Lukianov.

„Sperăm că argumentele noastre vor fi evaluate în mod just la următoarea examinare” a cazului, a adăugat el.

Curtea Supremă rusă a apreciat în octombrie 2008 că Nicolae al II-lea şi familia sa au fost „victime ale represiunii politice”, dar ancheta penală a fost închisă la 15 ianuarie 2009 de comitetul de anchetă de pe lângă Parchet.

Nicolae al II-lea, soţia sa Alexandra şi cei cinci copii ai lor, au fost luaţi prizonieri şi apoi executaţi sumar de CEKA, poliţia politică a lui Lenin, la 17 iulie 1918 la Ekaterinbourg, în Munţii Ural.