Anchetă pentru crimă, după descoperirea unui cadavru pe un domeniu al casei regale britanice

Poliţia a deschis marţi o anchetă pentru "crimă" după ce corpul unei femei a fost găsit pe proprietatea casei regale britanice din Sandringham, loc unde familia regală petrece în mod obişnuit sărbătorile de Crăciun.

Urmărește
193 afișări
Imaginea articolului Anchetă pentru crimă, după descoperirea unui cadavru pe un domeniu al casei regale britanice

Anchetă pentru crimă, după descoperirea unui cadavru pe un domeniu al casei regale britanice (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În timpul unei conferinţe de presă, inspectorul Jes Fry a declarat că acest caz va fi tratat ca o crimă, adăugând că poliţia va cerceta şi eventualele legături cu persoane date dispărute sau cu alte dosare nefinalizate din Marea Britanie.

"Corpul se afla acolo de o perioadă de timp. Dovezile găsite indică o crimă şi examinăm dosare privind persoane dispărute şi alte cazuri care nu au fost încă elucidate, local sau pe plan naţional", a declarat Fry.

Poliţia a fost alertată duminică în jurul orei 16.00 GMT (18.00, ora României), de o persoană ce se plimba, moment în care câinele său a descoperit într-o pădure aflată la 1,6 kilometri de intrarea principală a castelului Sandringham, în domeniul regal de 8.000 de hectare.

Acest domeniu, aflat la aproximativ o sută de kilometri de Cambridge, este locul unde familia regală a petrecut Crăciunul. Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta, era spitalizat în acea perioadă din cauza unei probleme cardiace.

Regina a petrecut frecvent Crăciunul aici, jumătate din domeniu fiind închiriată unor fermieri, iar jumătate fiind împădurită.

Casa regală a refuzat luni să facă vreun comentariu cu privire la acest caz.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici