Ancheta privind atentatul de la Lockerbie, relansată
Poliţia a relansat ancheta privind explozia de la bordului avionului Pan Am în 1988, deasupra satului Lockerbie, în Scoţia, pentru care a fost condamnată o singură persoană, libianul Abdelbaset al-Megrahi, eliberat însă recent, relatează Sunday Telegraph.

Poliţia scoţiană relansează ancheta privind atentatul de la Lockerbie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Familiile victimelor scoţiene ale atentatului, soldat în total cu 270 de morţi, au fost informate de Parchetul scoţian că "este în curs o nouă examinare a dosarului" şi că "sunt urmărite mai multe piste potenţiale", potrivit unui mesaj electronic citat de Sunday Telegraph, care nu oferă detalii.
Un purtător de cuvânt al Crown Office, Parchetul scoţian, a precizat că "nu se pune problema redeschiderii dosarului împotriva lui Megrahi", dar că ancheta rămâne "deschisă" în ceea ce priveşte "implicarea altor persoane".
Poliţia scoţiană a susţinut permanent că atentatul nu putea fi orchestrat de un singur om, dar numai al-Megrahi a fost condamnat, în 2001, la închisoare pe viaţă. El a fost eliberat în august din motive umanitare, deoarece suferă de cancer în fază terminală. Eliberarea sa a generat o controversă aprinsă în Statele Unite, de unde proveneau majoritatea victimelor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Familiile scoţiene ale victimelor, care nu au încetat să ceară deschiderea unei noi anchete independente în legătură cu acest atentat, au salutat anunţul Parchetului scoţian.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului