Anders Behring Breivik voia să atace şi Palatul Regal din Oslo
„În timpul interogatoriului, a afirmat că intenţiona să atace şi alte ţinte, însă, la 22 iulie, a vizat numai sediul guvernului şi Utoeya”, insula unde se desfăşura şcoala de vară a tinerilor laburişti,a declarat procurorul Paal-Fredrik Hjort Kraby.
Verdens Gang afirmă că printre ţinte se numărau şi Palatul regal, datorită valorii sale simbolice, şi sediul Partidului laburist, datorită rolului jucat de acesta în instaurarea societăţii multiculturale.
„Nu vreau să fac comentarii în legătură cu numărul sau natura ţintelor la care se gândea. Este vorba despre ţinte evidente pentru un terorist, iar ideea era să lovească guvernul”, a adăugat Hjort Kraby.
Poliţia norvegiană nu a comentat încă informaţia.
Atacurile din Norvegia s-au soldat cu cel puţin 77 de victime.