Prima pagină » Știri externe » Anders Fogh Rasmussen: NATO va apăra civilii din Libia „cât va fi necesar”

Anders Fogh Rasmussen: NATO va apăra civilii din Libia „cât va fi necesar”

Secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, a promis joi că Alianţa va apăra civilii din Libia "cât va fi necesar", apreciind că va fi nevoie de trimiterea unor avioane suplimentare, informează AFP.
14 apr. 2011, 17:44, Știri externe

NATO va continua operaţiunile în Libia „cat va fi necesar”, a spus Rasmussen la finalul unui dejun de lucru cu miniştrii de Externe din statele membre NATO.

„Vom face tot ce este necesar pentru protejarea civililor, şi nu doar vorbe, ci şi fapte”, adaugă Rasmussen, subliniind că NATO a efectuat peste 2.000 de misiuni după preluarea comandamentului operaţiunilor pe 31 martie.

Rasmussen a recunoscut că Alianţa are nevoie de mai multe avioane capabile să execute atacuri la sol.

„Sunt convins că statele membre NATO vor reuşi să furnizeze aceste mijloace solicitate de comandantul operaţiunilor NATO în Europa, amiralul James Stavridis, a subliniat Rasmussen.

Franţa şi Marea Britanie au anunţat că le vor cere altor aliaţi să intensifice raidurile împotriva trupelor lui Muammar Kadhafi furnizând avioane suplimentare şi permiţându-le să participe la atacuri.