Anders Fogh Rasmussen, viitorul secretar general al NATO

Publicat: 04 04. 2009, 16:50
Actualizat: 06 11. 2012, 10:39

"Toţi sunt convinşi că Anders Fogh Rasmussen este cea mai bună alegere pentru Alianţă", a declarat Scheffer, evocând "aranjamentul găsit" în final de cei 28 de şefi de state şi guverne, după două zile de suspans.

"Sunt profund onorat", a răspuns Rasmussen, care se afla alături de el. Acesta îi va succeda la 1 august lui Jaap de Hoop Scheffer, fost ministru olandez de Externe.

Turcia a rezistat până în prezent presiunilor partenerilor pentru a accepta numirea lui Rasmussen ca succesor al actualului secretar general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, în august.

Ea a invocat în special sprijinul dat de şeful Guvernului de la Copenhaga ziarului danez care a publicat caricaturile cu profetul Mahomed în 2005.