Andrew Cuomo, guvernatorul statului New York, demisionează, după acuzaţii de hărţuire sexuală
Guvernatorul statului american New York, Andrew Cuomo, a anunţat marţi că va demisiona, în contextul investigaţiei independente care a concluzionat că a comis acte de hărţuire, prin încălcarea legislaţiei federale şi statale, informează site-ul Axios.com.
Andrew Cuomo, care a negat acuzaţiile, a declarat că se va retrage din funcţia de guvernator al statului New York peste 14 zile.
„Nu aş vrea niciodată să fiu inutil în vreun fel. Şi cred că, date fiind circumstanţele, cel mai bun mod în care pot fi util este să mă retrag şi să las guvernul să revină la activităţile de guvernare. Deci, voi face acest lucru, deoarece sunt în slujba cetăţenilor şi trebuie să fac ceea ce este corect pentru ei”, a afirmat Andrew Cuomo.
Mai multe femei, dintre care unele colaboratoare, l-au acuzat pe Andrew Cuomo de interacţiuni inadecvate. Andrew Como a negat acuzaţiile, dar a prezentat scuze pentru situaţii în care le-a făcut pe unele femei să se simtă „neconfortabil”.
Andrew Cuomo, membru al Partidului Democrat, a fost supus unor presiuni politice intense pentru a demisiona. Demisia i-a fost cerută inclusiv de preşedintele SUA, Joseph Biden.