Ministerul de Externe şi-a exprimat, într-un comunicat, o „mare preocupare”, în urma „periculoasei escaladări militare” de la Wezen, localitate apropiată de Punctul de trecere a frontierei de la Dehiba, la graniţa tunisiano-libiană.
Ministerul „consideră tirurile în direcţia unei zone populate de pe teritoriul tunisian drept o încălcare a integrităţii teritoriului tunisian şi o atingere adusă securităţii locuitorilor acestei regiuni”, adaugă comunicatul.
De o săptămână, Postul de frontieră de la Dehiba se confruntă cu lupte între insurgenţii libieni şi forţele loiale liderului libian, colonelul Muammar Kadhafi.
Controlul asupra părţii libiene a postului a fost preluat de către insurgenţi în dimineaţa de 21 aprilie.
După o săptămână, ei au fost respinşi, joi după-amiaza, de un contraatac al loialiştilor. Dar, câteva ore mai târziu, opozanţii regimului de la Tripoli au atacat din nou postul de frontieră, iar confruntările s-au desfăşurat de ambele părţi ale frontierei.
Dehiba este situată la aproximativ 200 de kilometri sud de Ras Jdir, principalul punct de trecere a frontierei între Libia şi Tunisia.
„Din cauza gravităţii acestor acte, autorităţile tunisene au protestat pe lângă autorităţile libiene, exprimându-şi profunda preocupare”, a adăugat aceeaşi sursă.
„Tunisia cere autorităţilor libiene să ia măsuri imediate pentru a pune capăt acestor încălcări, să respecte integritatea teritoriului tunisian şi să vegheze ca forţele armate, plasate sub autoritatea lor, să se abţină de la orice act care pune în pericol locuitorii şi instalaţiile de pe teritoriul tunisian”, conchide ministerul.
Joi seara, situaţia rămânea confuză în privinţa controlului asupra postului de frontieră, iar un oficial militar tunisian de rang înalt califica situaţia ca „extrem de tensionată”.
Potrivit unor surse militare străine, armata tunisiană a trimis întăriri în reginea Dehiba. Un număr neprecizat de membri ai Gărzii Naţionale şi de vehicule blindate s-au îndreptat către această zonă joi după-amiaza.
În schimb, nu se cunoştea situaţia precisă de la Wezen, prima localitate libiană de lângă Dehiba.
La 19 aprilie, cel puţin două obuze de mortier ale forţelor loiale colonelului Muammar Kadhafi au atins teritoriul tunisian de la frontieră.
De o săptămână, luptele între insurgenţi şi forţele loialiste s-au dublat în intensitate, în vestul Libiei.
Rebeliunea controlează oraşul Nalut, ultimul oraş important de lângă Postul de Frontieră de la Dehiba, şi un drum care duce de la frontieră şi până la Zenten, aproximativ 200 de kilometri mai la est, în pofida eforturilor forţelor loialiste de a întrerupe comunicaţiile între aceste oraşe cucerite de rebeliune.
Duminică seara, forţele pro-Kadhafi au lansat rachete de tip Grad asupra oraşului Zenten, ucigând patru persoane şi rănind alte nouă, potrivit locuitorilor.
Miercuri, mii de insurgenţi care apără acest oraş au reuşit să respingă, la câţiva kilometri, forţele colonelului Kadhafi, după o zi întreagă de lupte şi de bombardamente asupra oraşului.