Angajaţii sectorului feroviar şi ai transporturilor publice din Italia vor intra în grevă vineri
Circulaţia trenurilor regionale din Italia şi transportul public în principalele oraşe italiene vor fi afectate de o serie de greve care vor avea loc vineri în semn de protest faţă de diminuarea bugetelor companiilor de transport, scrie Corriere della Sera, în ediţia online.
Acţiunile greviste sunt organizate la apelul sindicatelor Filt Cgil, Fit Cisl, Uiltrasporti, Ugltrasporti, Orsa Trasporti, Faisa şi Fast. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de expirarea de doi ani a contractului la nivel naţional în domeniul transporturilor, care nu a fost actualizat, şi de diminuarea bugetelor companiilor locale de transport public.
Vineri vor intra în grevă şoferii de autobuze care efectuează curse urbane şi interurbane, precum şi angajaţii din sectorul feroviar. Greva va perturba serviciile publice de transport în oraşele Roma, Milano, Neapole, Torino, Veneţia, Genova, Bologna, Bari, Palermo şi Cagliari. În unele oraşe, acţiunile greviste vor începe de joi seară. Grevele vor afecta şi circulaţia tramvaielor şi a metroului. La Florenţa, angajaţii din transportul urban vor protesta pe 4 aprilie.
Un miting de protest este programat vineri dimineaţă la Roma.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului