Prima pagină » Știri externe » Angajații unei instituții guvernamentale din SUA, concediați prin email, pe parcursul nopții

Angajații unei instituții guvernamentale din SUA, concediați prin email, pe parcursul nopții

Sute de angajați ai unei instituții guvernamentale din SUA au fost concediați prin email, pe parcursul nopții. Este vorba despre salariații Institutului Păcii, o instituție creată și finanțată de Congresul american care urmărește să prevină și să rezolve conflictele globale.
Angajații unei instituții guvernamentale din SUA, concediați prin email, pe parcursul nopții
Foto: Pexels
Petru Mazilu
30 mart. 2025, 08:38, Economic

Anunțurile privind concedierea colectivă au fost trimise prin email în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit The Guardian. Cei mai mulți angajați au primit notificarea de concediere, fiind lăsați în poziție doar salariații de la resurse umane și cei aflați în birouri din străinătate. Aceștia au primit termen până la 9 aprilie să se întoarcă în Statele Unite ale Americii. Organizația are aproximativ 300 de angajați.

Institutul Păcii din SUA a fost preluat de departamentul pentru eficiența guvernamentală al lui Elon Musk. Măsura face parte din strategia administrației Trump privind reducerea personalului și a cheltuielilor. De altfel, Institutul Păcii este pe lista agențiilor guvernamentale care urmează să fie închise.

Luna trecută, membrii departamentului condus de Musk au fost împiedicați să intre în sediul institutului chiar de angajați. Ulterior, subalternii lui Musk au reușit să obțină accesul cu ajutorul poliției din Washington. Situația ar putea fi rezolvată în instanță.