Prima pagină » Știri externe » Angajatul Google arestat în Egipt susţine că şi-a petrecut cele 12 zile de detenţie legat la ochi

Angajatul Google arestat în Egipt susţine că şi-a petrecut cele 12 zile de detenţie legat la ochi

Tânărul angajat egiptean al gigantului american de Internet Google, arestat în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din Egipt şi eliberat luni, a afirmat că a petrecut 12 zile în arest legat la ochi, într-un interviu acordat postului privat de televiziune Dream 2, relatează AFP.
08 feb. 2011, 13:17, Știri externe

În acest interviu încărcat de emoţie şi difuzat luni seara, Wael Ghonim, directorul de marketing al Google în Orientul Mijlociu şi Africa, a confirmat, de asemenea, că este administratorul paginii de Facebook „Suntem toţi Khaled Said”.

Acest grup, alături de mişcarea 6 Aprilie, a participat la lansarea mişcării de contestare a preşedintelui Hosni Mubarak, care a debutat la 25 ianuarie.

„Am fost legat la ochi timp de 12 zile, nu auzeam nimic, nu ştiam nimic”, a afirmat el, precizând că a fost arestat la 27 ianuarie şi că a petrecut zilele următoare în mâinile temutelor servicii de securitate ale statului.

Amnesty International a cerut eliberarea lui şi a declarat că se teme că ar putea fi torturat, dar tânărul a explicat că nu i „s-a întâmplat nimic”.

„Nu sunt un erou, am dormit timp de 12 zile. Eroi sunt cei care au fost în stradă, care au participat la manifestaţii, şi-au sacrificat viaţa, au fost bătuţi, arestaţi şi expuşi pericolului”, a declarat el, vizibil epuizat.

Când postul de televiziune a difuzat imagini cu tinerii ucişi în timpul manifestaţiilor, Wael Ghonim şi-a plecat capul oftând.

„Vreau să îi spun fiecărei mame, fiecărui tată care şi-au pierdut un fiu, îmi cer scuze, nu este vina noastră, vă jur, nu este vina noastră, este vina fiecărei persoane care se află la putere şi se agaţă de ea. Vreau să plec”, a declarat el, înainte de a se ridica brusc şi de a părăsi studioul.