Angela Merkel, acuzată că ar fi organizat o petrecere privată pe banii contribuabililor
Cancelarul german, Angela Merkel, este acuzată de organizarea unei petreceri private la sediul instituţiei pe care o conduce şi pe banii contribuabililor, cu prilejul zilei de naştere a directorului executiv al Deutsche Bank, relatează Financial Times în ediţia electronică.
![Imaginea articolului Angela Merkel, acuzată că ar fi organizat o petrecere privată pe banii contribuabililor](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/4804027/1/angela-merkel-josef-ackerman.jpg?width=560)
Cancelarul Angela Merkel şi Josef Ackermann, director în cadrul Deutsche Bank (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Acuzaţiile, respinse vehement de cancelarie, reprezintă prima provocare serioasă pentru imaginea cancelarului, care se bucură de o mare popularitate, în contextul în care candidează pentru un al doilea mandat de patru ani la alegerile de luna viitoare, sondajele creditând-o cu şanse mari de a câştiga.
"A spus că vrea să facă ceva pentru mine (...), să invit vreo 30 de prieteni din Germania şi din străinătate cu care aş vrea să petrec o seară la sediul cancelariei. Şi trebuie să spun că a fost o seară fantastică", a declarat Josef Ackermann, cel mai influent şi mai controversat bancher german.
Opoziţia şi rivalii social-democraţi ai cancelarului au profitat de cazul supranumit "cina-pentru-Jo", acuzând-o pe Merkel că organizează petreceri private luxoase în instituţiile publice şi din banii contribuabililor. Gesine Loetzsch, parlamentar al partidului Die Linke, a declarat că împreună cu colegii din opoziţie îi vor audia pe oficialii cancelariei în cadrul unei şedinţe a Comisiei parlamentare pentru Buget, referitor la costul dineului. Cancelaria a transmis informaţii contradictorii şi incomplete" şi "i-aş sfătui să fie mult mai deschişi", a declarat aceasta.
Într-o scrisoare de răspuns, Hermann Groehe, din cadrul cancelariei, a declarat că Ackermann "nu şi-a sărbătorit cea de a 60-a aniversare la cancelarie . . . Mai degrabă, cancelarul a profitat de aceasta . . . pentru a organiza un dineu . . . cu participarea repezentanţilor mediului de afaceri şi ai societăţii".
Deşi unii dintre invitaţi au descris evenimentul ca fiind unul strict oficial, preşedintele asociaţiei plătitorilor de impozite, Karl Heinz Daeke, a cerut cancelariei "să publice lista invitaţilor pentru stabili caracterul oficial sau privat al dineului".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21333/22686625/1/matthews-hall-harvard-university-2023-wikipedia-org.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1739698513.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=4804027&pid=1)