Uniunea Creştin-Democrată (CDU) condusă de cancelarul Angela Merkel şi Partidul Social-Democrat german (SPD) au ajuns miercuri la un acord oficial pentru a forma o nouă coaliţie guvernamentală
Merkel a admis într-un interviu pentru postul public ZDF că a fost „dureros” să accepte preluarea postului cheie de ministru de Finanţe de către social-democraţi.
„În mod sigur am plătit un preţ pentru un guvern stabil”, a declarat Merkel, adăugând că ar fi fost „iresponsabil” să permită negocierile să eşueze.
Mai mulţi membri ai formaţiunii conduse de Merkel au criticat-o pe aceasta pentru că ar fi cedat social-democraţilor prea multe ministere importante.
Merkel, care conduce Guvernul Germaniei încă din anul 2005 a declarat că intenţionează să rămână la putere cel puţin încă patru ani, până la încheierea actualului mandat de cancelar.