- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Angela Merkel denunţă lipsa de solidaritate a ţărilor est-europene în criza refugiaţilor
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a denunţat lipsa de solidaritate a ţărilor central şi est-europene în criza imigraţiei, atrăgând replica Poloniei, care susţine că sistemul UE de distribuire a refugiaţilor reprezintă o încălcare a suveranităţii.
Angela Merkel denunţă lipsa de solidaritate a ţărilor est-europene în criza refugiaţilor
"Este inacceptabil ca unele state membre UE să nu accepte refugiaţi doar pentru că sunt musulmani. Fiecare trebuie să aibă propria contribuţie", a declarat Angela Merkel într-un interviu acordat postului ARD.
Cancelarul Germaniei a subliniat că Uniunea Europeană reuşeşte să găsească soluţii, inclusiv în problema refugiaţilor.
Konrad Szymanski, adjunct al ministrului de Externe din Polonia, a criticat declaraţiile cancelarului Germaniei. "Cred că această atitudine este dăunătoare pentru Europa şi deja atrage o opoziţie puternică", susţine oficialul polonez, citat de site-ul agenţiei AP.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
În opinia lui, impunerea cotelor de distribuire a refugiaţilor la nivelul Uniunii Europene ar încălca suveranitatea statelor membre şi ar ameninţa integrarea europeană.
Săptămâna trecută, un membru al Guvernului Italiei a cerut Uniunii Europene să iniţieze proceduri de sancţionare a ţărilor care nu respectă cotele de distribuire a refugiaţilor.
Germania, Franţa şi Austria au sugerat în mai multe rânduri sancţionarea ţărilor europene care nu acceptă cotele de repartizare a refugiaţilor. Fostul cancelar austriac Werner Faymann a pledat, acum câteva luni, pentru solidaritatea ţărilor central şi est-europene membre UE în primirea refugiaţilor, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire.
Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiaţi extracomunitari ajunşi în spaţiul UE. România, Cehia, Slovacia şi Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiţie şi Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranţilor conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie 2015, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiaţi. Ungaria va organiza, în octombrie, referendum pe tema aplicării cotelor de distribuire a imigranţilor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO