- Home
- Externe
- (09.11.2020, 14:54)
- Mihai Draghici
Angela Merkel îl felicită pe Joseph Biden şi vrea intensificarea parteneriatului cu SUA
- Angela Merkel îl felicită pe Joseph Biden pentru victoria în scrutinul prezidenţial din SUA
- Merkel: "Îl felicit pe Joe Biden din toată inima pentru alegerea în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii"
- "Statele Unite şi Germania, membră a Uniunii Europene, trebuie să colaboreze, trebuie să contracareze marile provocări actuale", subliniază Merkel

Angela Merkel îl felicită pe Joseph Biden şi vrea intensificarea parteneriatului cu SUA
Cancelarul german, Angela Merkel, i-a transmis felicitări, luni, preşedintelui-ales al SUA, Joseph Biden, exprimând speranţa că Uniunea Europeană şi Statele Unite vor intensifica modalităţile de cooperare.
"Îl felicit pe Joe Biden din toată inima pentru alegerea în funcţia de preşedinte al Statelor Unite ale Americii. Joe Biden are zeci de ani de experienţă în politica internă şi externă. Cunoaşte bine Germania şi Europa. De asemenea, o felicit din inimă pe Kamala Harris, viitorul vicepreşedinte al SUA", a declarat Angela Merkel luni, conform unui comunicat al Biroului cancelarului german.
"Suntem aliaţi în cadrul NATO, împărtăşim valori fundamentale, de la demnitatea umană la normele statului de drept, avem interese comune", precizează Angela Merkel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
"Statele Unite ale Americii şi Germania, membră a Uniunii Europene, trebuie să colaboreze, trebuie să contracareze marile provocări actuale, trebuie să fie alături în încercarea pandemiei de coronavirus, în contracararea încălzirii globale, în lupta împotriva terorismului, în activităţile economice şi comerciale mondiale", subliniază cancelarul Germaniei.
"Noi, germanii şi europenii, ştim că trebuie să asumăm responsabilităţi suplimentare în acest parteneriat al secolului 21. America este şi rămâne cel mai important aliat al nostru. Există aşteptări pe bună dreptate din partea noastră pentru intensificarea eforturilor în domeniul securităţii şi pentru a ne apăra valorile în lume, iar noi, europenii, am asumat de mult timp acest parcurs", a încheiat Angela Merkel.
Anterior, Heiko Maas, ministrul german de Externe, a salutat victoria lui Joseph Biden în scrutinul prezidenţial din Statele Unite, pledând pentru cooperare şi pentru reconfigurarea relaţiilor transatlantice. "Ne bucurăm să cooperăm cu viitoarea Administraţie americană. Vrem să investim în cooperare, pentru un nou început transatlantic, pentru un Nou Acord", a afirmat Heiko Maas sâmbătă.


Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe