Angela Merkel l-a felicitat pe Vladimir Putin pentru învestirea sa la preşedinţia rusă

Cancelarul german, Angela Merkel, l-a felicitat joi pe Vladimir Putin pentru revenirea sa la preşedinţia rusă luni, după patru ani în care a deţinut funcţia de prim-ministru, a anunţat Kremlinul.

Urmărește
155 afișări
Imaginea articolului Angela Merkel l-a felicitat pe Vladimir Putin pentru învestirea sa la preşedinţia rusă

Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În timpul conversaţiei lor telefonice, Merkel şi Putin au discutat despre "perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, în special contactele prevăzute la nivel înalt", a precizat Kremlinul.

În plus, Vladimir Putin a "acceptat invitaţia Angelei Merkel de a merge în Germania pentru o vizită de lucru", a adăugat comunicatul, fără alte precizări.

Ales în martie în pofida unei contestări fără precedent, Vladimir Putin a fost învestit luni pentru un al treilea mandat, de şase ani, la Kremlin, după două mandate efectuate în perioada 2000-2008.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici