- Home
- Externe
-
CAMP DAVID, SUA, (20.05.2012, 00:49)
- Valentin Vidu ,
Angela Merkel: Parisul şi Berlinul nu au divergenţe asupra austerităţii şi creşterii economice
Franţa şi Germania nu au divergenţe cu privire la necesitatea susţinerii creşterii economice în paralel cu reducerea deficitelor şi datoriilor publice, a declarat sâmbătă cancelarul german Angela Merkel, în cadrul summitului G8 de la Camp David (Maryland, în estul Statelor Unite).

Angela Merkel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Franţa şi Germania nu au divergenţe asupra acestui punct, altfel nu ne-am fi putut pune de acord asupra comunicatului" publicat în cursul summitului organizat în reşedinţa preşedintelui american, a subliniat Merkel, citată într-un comunicat.
"Mesajul important de reţinut al summitului este că o consolidare a bugetelor şi creşterea (economică) sunt cele două feţe ale aceleiaşi medalii", a apreciat şefa Guvernului german. Reprezentanţii celor opt ţări cele mai puternic industrializate şi Uniunii Europene (UE) "sunt întru totul de acord să spună că cele două lucruri sunt necesare: disciplina bugetară (...) şi, în acelaşi timp, eforturi în vederea creşterii" economice, a subliniat ea.
Liderii G8 şi-au proclamat sâmbătă "imperativul (...) încurajării creşterii (economice) şi creării de locuri de muncă" în paralel cu o redresare a conturilor publice, potrivit unui comunicat difuzat în cursul summitului. Ei au pledat, de asemenea, pentru menţinerea Greciei în zona euro, în pofida incertitudinii care prevalează odată cu apropierea alegerilor legislative programate pe 17 iunie în această ţară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Merkel a anunţat că toţi participanţii la summitul de sâmbătă "vor ca Grecia să rămână în zona euro, cu condiţia ca Grecia să respecte angajamentele pe care şi le-a asumat" în materie de redresare a conturilor publice.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului