Angela Merkel şi soţul ei petrec un sejur privat pe litoralul polonez
Cancelarul german, Angela Merkel, şi soţul său, Joachim Sauer, au ajuns sâmbătă după-amiază la Gdansk, pentru a petrece un sejur privat pe litoralul polonez, împreună cu preşedintele Bronislaw Komorowski şi soţia acestuia, relatează AFP.
Cele două cupluri au vizitat centrul istoric al oraşului Gdansk, alăturându-se turiştilor, şi s-au oprit la o cafenea, după care au urcat la bordul unei ambarcaţiuni, pentru a traversa golful Gdansk, în direcţia peninsulei Hel.
Mama Angelei Merkel s-a născut la Gdansk, în 1928.
În cursul serii, celor două cupluri li s-au alăturat, pentru cină, şi premierul polonez, Donald Tusk, şi soţia acestuia.
Preşedintele polonez a declarat că întâlnirea din weekend nu are o agendă politică. "Dar desigur că subiectele se vor impune de la sine. În ceea ce priveşte discuţiile private, vor fi abordate probabil subiecte europene şi bilaterale", a declarat el pentru postul de televiziune privat Polsat.
Cu trei săptămâni în urmă, Merkel şi Tusk au prezidat la Varşovia o sesiune de consultări interguvernamentale bilaterale, organizată înainte ca Polonia să preia, la 1 iulie, preşedinţia semestrială a Uniunii Europene.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


