Anne Spiegel, ministrul german al Familiei, a demisionat, pe fondul criticilor

Publicat: 11 04. 2022, 17:41
Actualizat: 11 04. 2022, 17:43

„Am luat această decizie pentru a evita afectarea imaginii instituţiei, în contextul actualelor provocări”, a declarat Anne Spiegel, citată de publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Conducerea Alianţei ’90/Verzi, partidul din care face parte Anne Spiegel, a transmis că aceasta a luat decizia corectă.

Anne Spiegel a fost criticată dur pentru activitatea desfăşurată în calitatea de vicepremier al landului Rheinland-Pfalz şi de ministru regional pentru Protecţia Climei, Mediu, Energie şi Mobilitate. În pofida inundaţiilor masive produse în vara anului 2021 în landul Rheinland-Pfalz, ea a mers cu familia în concediu în Franţa.

Anne Spiegel a fost numită în decembrie 2021 de cancelarul Olaf Scholz în funcţia de ministru german al Familiei, Seniorilor, Femeilor şi Tinerilor.