Prima pagină » Știri externe » Patru oficiali ai unei companii din Franţa care a anunţat disponibilizări, sechestraţi de salariaţi

Patru oficiali ai unei companii din Franţa care a anunţat disponibilizări, sechestraţi de salariaţi

Salariaţi ai filialei franceze a grupului american de utilaje de şantier Caterpillar, care va desfiinţa 733 de locuri de muncă, menţin sechestraţi, de marţi dimineaţa, patru oficiali din conducerea companiei din Grenoble, a anunţat un delegat al sindicatelor, citat de AFP.

Aceşti patru oficiali sunt reţinuţi de la ora 10.30 (11.30, ora României) în biroul directorului uzinei din Grenoble, a declarat Benoît Nicolas, delegat al sindicatului CGT.

Cei patru sunt directorul uzinei din Grenoble, Nicolas Polutnick, directorul departamentului de resurse umane, un reprezentant al serviciului de personal şi un reprezentat al departamentului pentru produse europene.

Acesta este cel de al treilea caz din Franţa, în decursul ultimelor săptămâni, de sechestrare de către salariaţi a unor membri din conducerea unor companii care au anunţat disponibilizări, în timp ce tensiunile sociale s-au intensificat din cauza creşterii rapide a ratei şomajului.

Directorul unei uzine a grupului american 3M a fost reţinut în cursul săptămânii trecute de către salariaţi, în centrul Franţei. De asemenea, directorul Sony-France a fost sechestrat timp de 24 de ore, la mijlocul lunii martie, de către angajaţii uzinei din sud-vestul ţării.

„Îi reţinem în biroul directorului şi discutăm cu ei să înfiinţeze un comitet de iniţiativă pentru deblocarea negocierilor”, a declarat sindicalistul. „Nu-i vom lăsa să plece”, a adăugat el.

Salariaţii din cadrul Caterpillar se aflau în grevă, marţi, în ambele sedii din Grenoble, unde sunt angajate în total 2.500 de persoane.