Antonio Guterres şi Federica Mogherini cer aplicarea urgentă a armistiţiului umanitar în Siria

Publicat: 26 02. 2018, 15:07
Actualizat: 23 10. 2021, 21:28

Confruntările militare continuau luni în Siria, inclusiv în Ghuta, la periferia Damascului, în pofida armistiţiului cerut de Naţiunile Unite.

„Salut adoptarea rezoluţiei” de către Consiliul de Securitate ONU, a declarat Antonio Guterres.

„Dar aştept ca rezoluţia să fie aplicată imediat, pentru a permite operaţiunile umanitare, pentru evacuarea celor grav bolnavi ori răniţi, pentru atenuarea suferinţelor poporului sirian”, a spus Guterres.

„Rezoluţiile Consiliului de Securitate ONU nu au sens dacă nu sunt respectate. Situaţia din Ghuta de Est, în special, nu suportă amânare. A venit momentul să punem capăt acestui iad pe pământ”, a adăugat Antonio Guterres, subliniind că „Naţiunile Unite sunt pregătite să intervină”.

La rândul său, Federica Mogherini, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate, a cerut implementarea imediată a acordul de încetare a focului. „Acest armistiţiu trebuie aplicat imediat. Rezoluţia Consiliului de Securitate ONU reprezintă prima etapă, necesară şi încurajatoare, dar situaţia pe teren se deteriorează dramatic, mai ales din punct de vedere umanitar”, a spus Federica Mogherini.

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a adoptat sâmbătă seară, în unanimitate, o rezoluţie prin care cere instituirea unui armistiţiu umanitar în Siria cu durata de 30 de zile.