Contracandidatul său, socialistul Gianni Pittella a obţinut 282 de voturi în ultimul de scrutin.
„Nu avem nevoie de un preşedinte puternic al Parlamentului European. Avem nevoie de un Parlament European puternic”, a declarat Tajani
„Sunt un om al consensului. Vreau să fiu preşedintele tuturor membrilor Parlamentului”, a completat noul preşedinte al PE, care îl va înlocui pe Martin Schulz.
Noul preşedinte al Parlamentului European a fost ales marţi în urma a patru tururi de scrutin, după ce actualul preşedinte, socialistul Martin Schulz, a anunţat că se va retrage pentru a putea reveni în politica germană.
În vârstă de 63 de ani, Tajani este membru fondator al partidului Forza Italia şi este discipolul fostului premier italian Silvio Berlusconi.
Acesta a fost prima oară ales ca membru al Parlamentului European în anul 1994, iar între 2008-2010 a fost Comisarul UE pentru Transport, ulterior a fost Comisarul UE pentru Industrie în perioada 2010-2014.
Europarlamentarul român Laurenţiu Rebega a candidat şi el la preşedinţia Parlamentului European, din partea grupului Europa Naţiunilor şi Libertăţii, care reuneşte mai multe formaţiuni de extremă-dreapta din Europa, inclusiv Frontul Naţional din Franţa şi Liga Nordului din Italia.
În discursul său, Rebegea s-a concentrat asuprea necesităţii ca noul preşedinte să „apere libertatea de exprimare în interiorul şi în afara” Parlamentului, scrie Politico.eu.
Laurenţiu Rebegea a obţinut 44 de voturi în cel de-al treilea tur de scrutin şi astfel nu s-a calificat în ultima rundă, care s-a disputat între Tajani şi Pittella.
Citeşte şi: Soldatul Chelsea Manning va fi eliberat mai repede, după ce Barack Obama i-a comutat pedeapsa
Citeşte şi: Individul care a omorât cinci persoane într-un aeroport din SUA a atacat în numele reţelei Stat Islamic
Citeşte şi: VIDEO Barack Obama i-a făcut o surpriză purtătorului său de cuvânt, venind la ultima conferinţă de presă
Citeşte şi: Igor Dodon: „După următoarele alegeri, PSRM va câştiga majoritatea şi voi anula Acordul de Asociere cu UE”