Gandul
O alertă de tsunami a fost declanşată miercuri pentru litoralul statului Chile, iar autorităţile din oraşul de coastă Constitucion invitau populaţia să evacueze ţărmul.
Circulând pe străzi în camionete, oficialii îi avertizau pe oameni să părăsească zona prin care a sosit sâmbătă valul gigant şi să se îndrepte spre coline.
Numeroase persoane alergau, panicate, spre zonele mai înalte din apropierea oraşului, însă militarii le cereau să evacueze zona în linişte.
Conform unui localnic, aceasta a fost prima alertă după valul tsunami de sâmbătă, care a avut loc după cutremurul soldat cu aproape 800 de morţi în Chile.