Prima pagină » Știri externe » Cel puţin doi morţi şi pagube de 150 de milioane de dolari în Taiwan, după taifunul Fanapi

Cel puţin doi morţi şi pagube de 150 de milioane de dolari în Taiwan, după taifunul Fanapi

Taifunul Fanapi, cel mai puternic înregistrat în acest an, a provocat moartea a cel puţin două persoane în Taiwan, precum şi pagube estimate la peste 150 de milioane de dolari, au anunţat, marţi, serviciile de intervenţie.
Cel puţin doi morţi şi pagube de 150 de milioane de dolari în Taiwan, după taifunul Fanapi

Taifunul a traversat Taiwanul duminică, însoţit de rafale de vânt cu viteze de până la 220 de kilometri/oră, provocând inundaţii în estul insulei şi soldându-se cu rănirea a peste 100 de persoane.

Ulterior, taifunul a afectat şi sudul Chinei.

Furtuna a avariat obiective industriale şi a distrus terenuri agricole, pagubele fiind estimate la 45 de miliarde de dolari taiwanezi (157,7 milioane de dolari americani).

Cu un an în urmă, taifunul Morakot a devastat sudul Taiwanului, soldându-se cu 700 de morţi şi dispăruţi.