Starea de sănătate a fostului preşedinte ceh Vaclav Havel este stabilă

Publicat: 10 03. 2011, 20:14
Actualizat: 06 11. 2012, 13:46

„Starea de sănătate a lui Vaclav Havel este stabilă şi nici o schimbare importantă nu a intervenit de ieri”, a declarat purtătoarea de cuvânt a instituţiei, Jitka Zinke.

„Tratamentul său este adecvat diagnosticului”, a adăugat ea, fără a oferi alte detalii. Miercuri, Zinke declara că Havel va rămâne „mai multe zile” în spital.

Biroul lui Havel, dramaturg şi fost disident anticomunist, a anunţat la începutul săptămânii că acesta speră să poată participa, la 22 martie, la premiera filmului său, „Plecarea”, care porneşte de la ultima sa piesă de teatru.

O pneumonie îngrijită necorespunzător în închisoare, la începutul anilor ’80, şi un cancer pulmonar sunt la originea numeroaselor probleme de sănătate ale lui Vaclav Havel, preşedinte al Cehoslovaciei din 1989, apoi al Republicii Cehe, între 1993 şi 2003.

Acest fost fumător înrăit a fost operat în decembrie 1996 de cancer la plămânul drept. În 1998, Havel a fost în pericol de moarte de două ori: în aprilie, el a suferit în Austria o intervenţie chirurgicală în urma unei perforaţii intestinale, apoi, în august, a avut o criză cardiacă.

În ianuarie 2010, el a petrecut peste două săptămâni la terapie intensivă, la Praga, pentru o inflamaţie pulmonară, iar în mai a fost spitalizat în Statele Unite pentru probleme cardiace.