Summit UE| Viktor Orban cere garanţii pentru a accepta limitarea importurilor de petrol rusesc

Publicat: 30 05. 2022, 18:10
Actualizat: 31 05. 2022, 02:16

„Deocamdată, nu există niciun compromis”, a declarat Viktor Orban, conform cotidianului Le Figaro.

„Sunt necesare garanţii” privind aprovizionarea Ungariei cu petrol, a subliniat Viktor Orban.

„Nu am ajuns încă la un acord”, a confirmat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen citată de agenţia Reuters.

Comisia Europeană va flexibiliza proiectul de interzicere a importurilor de petrol din Rusia, iar embargoul nu va mai fi general, astfel încât toate naţiunile din cadrul Uniunii Europene, inclusiv Ungaria, să accepte planul noilor sancţiuni împotriva Moscovei, au afirmat oficiali de la Bruxelles. Ambasadorii statelor membre UE au cerut Comisiei Europene modificarea proiectului sancţiunilor asupra importurilor de petrol din Rusia. Iniţial, Comisia Europeană propunea oprirea totală, în mod etapizat, a importurilor de petrol din Rusia, dar Ungaria a anunţat că nu va accepta acest plan, argumentând că sistemul energetic ungar ar fi grav afectat.

Conform noului proiect elaborat de Comisia Europeană la cererea reprezentanţilor statelor membre în Consiliul UE, importurile de petrol vor continua temporar prin oleoducte, în timp ce importurile de petrol la bordul navelor vor fi oprite, afirmă oficiali de la Bruxelles, sub protecţia anonimatului, citaţi de site-ul Politico.eu.

Liderii statelor membre ale Uniunii Europene se reunesc luni şi marţi, la Bruxelles, pentru un summit al Consiliului European. Pe agenda reuniunii figurează evoluţiile conflictului din Ucraina, apărarea europeană, energia şi securitatea alimentară.