Apelul Iuliei Timoşenko faţă de condamnarea la închisoare a fost respins

Publicat: 23 12. 2011, 14:45
Actualizat: 08 11. 2012, 01:45

Curtea de Apel din Kiev a menţinut condamnarea decisă în octombrie de Tribunalul Pecerski, a declarat judecătoarea Olena Sitailo.

Nici Iulia Timoşenko, nici avocaţii acesteia nu au fost prezenţi în sală la anunţarea deciziei.

Deţinută din august, Iulia Timoşenko a fost condamnată pentru că a încheiat, în perioada în care era prim-ministru, acorduri în domeniul gazelor cu Rusia, acorduri considerate dezavantajoase pentru Ucraina.