Apelurile adresate SUA pentru susţinerea militară a insurgenţilor libieni se multiplică

Apelurile în favoarea unei susţineri militare a insurgenţilor libieni, care se opun regimului lui Muammar Kadhafi, se multiplică, la Washington, autorităţile americane fiind acuzate de "tergiversare" de către un fost ministru libian, relatează AFP.

Urmărește
3 afișări

În acest stadiu, administraţia Obama se arată prudentă, examinând "toate opţiunile", inclusiv cele militare, cu privire la criza libiană. De asemenea, administraţia a repetat îndemnurile de a pleca de la putere, adresate colonelului Muammar Kadhafi.

Dar secretarul de Stat, Hillary Clinton, a recunoscut, săptămâna aceasta, că Statele Unite sunt încă "departe de o hotărâre" asupra oportunităţii de a instaura o zonă de interdicţie aeriană în Libia.

Presiunea asupra preşedintelui american, Barack Obama, s-a amplificat duminică.

Urmând exemplul influentului senator republican John McCain, în opinia căruia o zonă de interdicţie aeriană ar permite "trimiterea unui semnal" de fermitate liderului libian, senatorul democrat John Kerry a apreciat că o asemenea zonă ar trebui să fie instituită pentru a împiedica aviaţia libiană să atace insurgenţii şi populaţia civilă.

"Ultimul lucru pe care-l dorim este o intervenţie militară, dar eu nu consider că zona de interdicţie aeriană este o asemenea intervenţie", a declarat, pentru CNN, Kerry, preşedintele Comisiei pentru Politică Externă din cadrul Senatului.

"Noi nu vrem să ducem trupe pe teren, iar ei nu vor trupele (noastre) pe teren", a adăugat el, precizând că există alte mijloace de manifestare a puterii americane, pentru a-l face pe Muammar Kadhafi să se supună.

Patru avioane americane de transport, de tip C-130, participă la operaţiuni de evacuare a unor egipteni, refugiaţi la frontiera tunisiană, iar alte două nave militare se află în Mediterana, cu 1.200 de puşcaşi marini la bord.

Forţele lui Kadhafi "nu vor înceta să se tot întrebe ce altceva pot face" acestea, în afară de a aduce ajutor umanitar, a apreciat senatorul Kerry.

"Cred că numeroase arme vor ajunge (în Libia), într-un fel sau altul, în următoarele săptămâni", a adăugat el, fără să ofere alte precizări.

Fostul guvernator democrat din New Mexico, un apropiat al administraţiei Clinton, Bill Richardson, şi-a exprimat poziţia, duminică, în mod mai direct, susţinând că a venit vremea "înarmării în secret a insurgenţilor".

Fostul consilier pentru securitate naţională al lui George W. Bush, Stephen Hadley, are o poziţie similară. În opinia sa, Washingtonul trebuie să se implice mai mult, inclusiv înarmând insurgenţii.

"Dacă este posibil să înarmăm rebelii, dacă le putem furniza mijloace antiaeriene, ca ei să poată institui o zonă de interdicţie aeriană pe teritoriul lor, acest lucru ar fi util", a apreciat el, pentru CNN.

"Sunt luate în calcul toate opţiunile, dar nu vom comunica detaliile", a repetat colonelul David Lapan, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, răspunzând unei întrebări din partea AFP.

Potrivit ediţiei de luni a cotidianului The New York Times, utilizarea avioanelor de război electronic, în vederea bruierii comunicaţiilor în spaţiul aerian internaţional, cu scopul împiedicării comunicaţiilor Guvernului libian cu forţele sale militare, ar putea figura între aceste opţiuni.

O altă opţiune ar consta în paraşutarea cu avionul a unor arme şi a altor materiale pentru rebelii libieni, potrivit cotidianului. Este, de asemenea, studiată trimiterea de mici unităţi din cadrul forţelor speciale pentru a ajuta rebelii, cum s-a procedat în Afganistan, pentru îndepărtarea de la putere a regimului talibanilor, potrivit cotidianului.

În opinia fostului ministru libian Ali Errishi, care a părăsit Guvernul la puţin timp după izbucnirea revoltei, Statele Unite au tergiversat un răspuns la o cerere de ajutor a opoziţiei libiene, pierzând, poate, ocazia de a îndepărta regimul colonelului Muammar Kadhafi de la putere.

"Am cerut ajutorul, atunci când (Muammar Kadhafi) era în corzi. Eu am spus (Statelor Unite) «acordaţi-ne puţin ajutor, acum». Voiam doar un mic stimulent", a declarat Errishi pentru CNN.

"Ei au tergiversat, pentru un motiv pe care nu îl ştiu", a adăugat el.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici