Sardar Mohammad s-a întâlnit de câteva ori cu oficiali militari britanici şi americani, a făcut schimb de informaţii cu americanii şi a jucat un rol în arestarea a numeroşi combatanţi talibani, potrivit unor rude contactate joi la casa lui din apropiere de Kandahar.
Deşi motivele din spatele acestui atac nu sunt clare încă, unul dintre fraţii lui Karzai şi un oficial afgan susţin că sunt convinşi că talibanii au câştigat cumva încrederea lui Mohammad în ultimele luni şi l-au convins să comită asasinatul în numele grupării.
Oficialul susţine că investigaţia încearcă să stabilească dacă Mohammad era un agent latent al talibanilor sau dacă s-a alăturat recent insurgenţilor.
Mahmood Karzai, unul dintre fraţii preşedintelui, a declarat că familia a aflat după asasinat că Mohammad a mers în oraşul pakistanez Quetta în ultimele trei luni pentru a se întâlni cu talibanii insurgenţi. El s-a comportat haotic în ultimele săptămâni, dormind prost, schimbând casele noaptea, acţionând cu suspiciune faţă de subordonaţii săi şi cerând să ştie dacă aceştia vorbesc la telefon.
Rudele lui Mohammad neagă însă că acesta ar fi lucrat în numele talibanilor. Unul dintre cumnaţii săi, Abdul Malik, a declarat că Mohammad nu a mai fost în Pakistan de 20 de ani.
Mohammad s-a întâlnit şi cu oficiali militari britanici şi americani şi a fost prezentat şi noilor comandanţi atunci când s-a făcut rotaţia trupelor în Kandahar, susţin rudele acestuia.