Aproape 3.000 de clădiri, avariate în urma incendiului de la depozitul de armament din Udmurtia

Aproape 3.000 de locuinţe au fost avariate de exploziile produse la depozitul de muniţie din Udmurtia, relatează ITAR-Tass, în pagina electronică, precizând că Ministerul rus al Apărării intenţionează să demită mai mulţi oficiali în urma incidentului soldat cu aproape 100 de răniţi.

Urmărește
3 afișări

"Circa 2.800 de locuinţe, nouă centre medicale, şase instituţii de educaţie şi şapte obiective culturale au fost avariate", a precizat duminică serviciul de presă al centrului regional Volga pentru situaţii de urgenţă.

Geniştii militari au descoperit cinci dispozitive explozive în apropierea unei conducte de gaze care trece prin apropiere şi 749 de obuze neexplodate în zona depozitului.

Aproape 100 de persoane au fost rănite în urma exploziilor urmate de un incendiu de proporţii de la depozitul din Udmurtia, iar peste 2.500 de locuitori au avut nevoie de consiliere psihologică în urma incidentului.

Un reprezentant al Ministerului Apărării a afirmat că directorul departamentului pentru artilerie şi un comandant adjunct de district militar, precum şi comandanţii celor două depozite de armament afectate de incendiu urmează să fie demişi.

"Două treimi din muniţia de la depozitul 102 din Udmurtia a fost distrusă, iar depozitul 99 din Başkortostan nu mai poate fi recuperat. Comandanţii vor fi demişi pentru neglijenţă", a adăugat sursa citată, precizând că o comisie condusă de ministrul adjunct al Apărării Dmitri Bulgakov anchetează incidentul.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici