Adepţii Fundaţiei pentru evoluţia sinelui „erau încurajaţi şi supuşi presiunii psihologice pentru a avea raporturi sexuale fără limită unii cu alţii, inclusiv în prezenţa minorilor”, au declarat anchetatorii din regiunea Orenburg (sud).
Liderul acestui grup este un psihiatru, Viaceslav Vesnin, potrivit presei ruse.
Site-ul Lifenews.ru a publicat o înregistrare video confiscată de poliţie care prezintă o tânără dezbrăcându-se în timpul unui dans în faţa unui tânăr, în timp ce mai mulţi copii recită poeme obscene în aplauzele adulţilor.
În total, 108 persoane au fost arestate în timp ce se reuniseră pentru o sesiune, a explicat şeful poliţiei care se ocupă de lupta împotriva extremismului la Orenburg, Bazargalei Iermekov, citat de Komsomolskaia Pravda.
O anchetă este în curs pentru „atentat la pudoare” şi „organizarea unei mişcări ce aduce atingere drepturilor cetăţenilor”.
În Rusia, numărul sectelor a crescut după căderea URSS în 1991.
Între 2007 şi 2008, un cult creştin ortodox a petrecut opt luni într-un buncăr subteran, crezând că sfârşitul lumii se apropie. În Siberia, Visarion, un fost poliţist care se prezenta ca o reîncarnarea lui Iisus, a reunit în jurul lui mii de credincioşi.