Aproximativ 100.000 de tone de muniţie se aflau în depozitul cuprins de un incendiu în Rusia

Publicat: 26 05. 2011, 20:19
Actualizat: 26 05. 2012, 05:31

„Depozitul conţinea aproximativ 3.000 de vagoane de muniţie, adică peste 100.000 de tone”, a declarat acest reprezentant al Comisiei create în urma acestui accident.

„Dărâmăturile rezultate în urma exploziei muniţiei nu sunt proiectate la mai mult de trei kilometri”, a precizat el.

Potrivit aceleiaşi surse, exploziile vor dura „mai multe zile”.

Anterior, preşedintele Başkortostanului, Rustem Hamitov, a declarat că deflagraţiile vor dura trei zile.

Autorităţile ruse au evacuat mii de locuitori din satele din vecinătate.

Parchetul General rus a anunţat, într-un comunicat, că, potrivit informaţiilor preliminare, incidentul nu s-a soldat cu nicio victimă. Acesta atribuie incendiul unei „izbucniri spontane a focului, pe terenul depozitului”.

Starea infrastructurii şi nerespectarea regulilor de securitate sunt la originea a numeroase accidente de această natură, în fiecare an, în Rusia.

Patru persoane au fost ucise, în aprilie, într-o explozie, la un depozit de muniţie dintr-o bază militară, în regiunea Lipeţk, la 500 de kilometri sud-est de Moscova. Deflagraţia a fost provocată de o defecţiune la instalaţiile de neutralizare a muniţiei.